Transformarea radicală a Corinei Ungureanu. La 44 de ani, fosta gimnastă a ajuns de nerecunoscut
Publicat: 10.01.2025, 13:27.
Corina Ungureanu, fosta mare gimnastă a României, a ajuns de nerecunoscut. Ajunsă la 44 de ani, fosta gimnastă s-a transformat radical faţă de perioada în care era sportivă de performanţă. (VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO CU CORINA UNGUREANU)
Corina Ungureanu a surprins, în 2021, când a devenit mamă la 41 de ani. Numai apropiații au știut despre sarcină.
Cum arată Corina Ungureanu la 44 de ani
Fosta gimnastă este într-o relație cu spaniolul Santiago Munoz, cel care este instructor de golf. Corina a cochetat cu politica şi a concurat, independent, pentru un fotoliu de eurodeputat.
„Dieta după performanță a fost înfometare clară. Am pus 10 kilograme în câteva luni, iar corpul a avut nevoie de un an ca să se adapteze la noul stil de viață, fără sport. Am revenit la greutatea cu care m-am retras din gimnastică în doi ani de zile. A fost mai greu ca în gimnastică și da, după 32 de ani, e și mai dificil. Acum sunt atentă în permanență, îmi controlez greutatea, dacă nu zilnic, atunci la două zile. Mă îngraș repede și pierd greu, dar încerc să stau pe linia de plutire”, a spus Corina Ungureanu într-un interviu acordat fanatik.ro.
Corina Ungureanu a fost protagonista, alături Lavinia Miloşovici şi Claudia Presăcan, au fost în mijlocul unui moment controversat când au pozat într-o revistă pentru adulţi.
Dublă campioană mondială (Lausanne 1997, Tianjin 1999) și dublă campioană europeană (St. Petersburg 1999), Corina Ungureanu a oferit detalii, în acest an, despre momentul controversat în care a pozat într-o revistă pentru adulți.
„Nu voi spune că nu a contat partea financiară. A contat enorm. Erau mai mulți bani decât primisem pentru titlul mondial. Aveam o casă de terminat și… A fost și chestia că pozase o patinatoare și că au mai fost gimnaste înaintea mea… Am zis «OK, bun». M-am autodepășit, dacă vrei. Noi nu am fi vorbit azi fără chestia asta. Eu nu sunt o mare gimnastă. Nu mă consider în primele 15. Eu știu unde îmi e locul în ierarhia marilor gimnaste din România. Nu o să mă auzi că spun «Sunt o mare gimnastă». OK, comparativ cu rezultatele de azi, putem spune. Dar poate dacă nu făceam acele poze lumea nu știa că Ungureanu e și campioană mondială.
Când a fost pictorialul din Japonia a fost o mare încurcătură, un mare scandal. Eu, din prostie sau neștiință, am avut emblema Federației pe echipament. Atât ne-a dus pe noi capul. Nu am știut să luăm un avocat, să citim contractul cum trebuie. Noi nu am dat niciun fel de explicații, nu am spus prea multe. Probabil dacă se întâmpla azi, nu mai se mai agita nimeni. Au fost multe gimnaste care au făcut mult mai multe, după noi. Dar atunci…”, a spus Corina Ungureanu, în trecut, pentru gsp.ro.