Vedeta care a fost 16 ani amanta lui Victor Piţurcă a rupt tăcerea. „Când eram însărcinată, nu mi-a oferit niciun ajutor”. Mesaj emoţionant transmis soţiei bărbatului
De Antena Sport
Publicat: 5.12.2021, 15:47
Vica anunţă că a trecut prin clipe teribile când era însărcinată şi că a avut probleme financiare uriaşe. Fostul selecţioner al României s-a înfuriat şi nu şi-a dorit să o ajute. Mai mult, Victor Piţurcă a refuzat iniţial să îl recunoască pe micul Edan. El a solicitat efectuarea testelor ADN, dar a fost convins în cele din urmă.
Vica Blochina, dezvăluiri despre cei 16 ani în care a fost amanta lui Victor Piţurcă
„Am avut momente foarte grele financiar. Când am fost însărcinată, eu nu am avut bani de mâncare. Am vândut mașina ca să pot să merg la spital să nasc. Nu am avut bani de chirie atunci. Am vândut tot! Din partea lui Piți nu am avut niciun ajutor„, a reacţionat Vica Blochina, potrivit viva.ro.
Vedeta a anunţat că are mustrări de conştiinţă şi că îşi va învăţa copilul să nu îi urmeze exemplul. Aceasta îşi doreşte să îi ceară iertare soţiei lui Piţurcă.
„Pe copiii mei i-aș învăța să nu aibă o relație cu un bărbat însurat. E foarte greu, trebuie să-ți asumi. Acum îmi pare rău, poate am rănit multă lume. Mi-aș cere scuze de la soția lui Piți acum„, a precizat Vica Blochina.
Victor Piţurcă avea 39 de ani în momentul în care a văzut-o prima dată pe Vica Blochina, cea care avea 20 de ani. A remarcat-o în timpul unui spectacol de balet şi a urmat o lungă relaţie. Vica a tot aştepta ca antrenorul să divorţeze, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.
În 2007, Vica a primit o locuinţă de la cel care i-a fost amant. Este vorba de un apartament de trei camere, în centrul Bucureştiului, cu o suprafaţă de 125 mp. Acesta e evaluat la 350.000 de euro, dar Blochina este ameninţată cu evacuarea. A fost dată în judecată de asociaţia de proprietari din cauza datoriilor pe care le are la întreţinere.
Soţia lui Victor Piţurcă, apariţie rară alături de fostul selecţioner
Soţia lui Victor Piţurcă, Maria, a avut o apariţie rară. Doamna Piţurcă a apărut alături de soţul său şi de Cristian Ich, nora sa.
Dacă pe Victor Piţurcă îl ştie toată lumea, soţia fostului selecţioner este a fost extrem de discretă în privinţa apariţiilor sale publice. Chiar şi aşa, Maria Piţurcă a surprins pe toată lumea când a apărut la ziua de naştere a Cristinei Ich. Aceasta a luat decizia şi s-a vopsit părul blond.
„Și când te aștepți mai puțin, una dintre cele mai frumoase seri e și mai specială datorită unei așa surprize”, a scris iubita lui Alexandru Piţurcă pe Instagram, alături de poza în care apare alături de socrii săi.
- Vica Blochina a fost 16 ani amanta lui Victor Piţurcă
- Fosta balerină, dezvăluiri în premieră
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY