A murit Ivan Patzaichin. ”Am fost terorist la Revoluție!”

Ivan Patzaichin a murit, dar amintirile cu și despre el vor dăinui la infinit. Unele, istorisite la prima persoană. Clipe ciudate, dure, pline de tragedie, despre care s-a știut mai puțin. Patru dintre ele sunt descrise aici.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

1972, Jocurile Olimpice de la Munchen

În zorii zilei de 5 septembrie 1972, când sportivii israelieni dormeau în Satul Olimpic, opt membri ai grupării teroriste palestiniene ”Septembrie Negru” au pătruns în blocurile sportivilor și au luat ostatici 11 israelieni. Toți aveau să piară. Ivan Patzaichin se găsea la la doua Olimpiadă din carieră, acolo unde avea să scrie istorie cu faimoasa sa pagaie ruptă. ”A fost un moment groaznic. N-am auzit împușcăturile, pentru că totul s-a petrecut pe la 6 dimineața. Dar și când ne-am trezit, aveam ferestrele fix față în față cu locul crimei. Și vedeam cum veneau cu cagule, toată acea forfotă”, avea să spună ”Amiralul” la Antena 3. ”Umblam pe sub balustrade în patru labe, pentru că nu mai avea nimeni curajul să se ridice și să stea în picioare. Când cineva bătea la ușă, nu mergeam să deschidem. Ne era frică!”

18 iunie 1982, Aeroportul ”Fiumicino”, Roma

În vara lui 1982, Ivan Patzaichin zboară în același avion cu o colaboratoare de-a faimosului terorist ”Carlos Șacalul”. Când ajunge în țară, cel mai mare sportiv român din toate timpurile află că femeia fusese reținută pe Aeroportul ”Fiumicino” din Roma și că explozibilul pe care-l avea asupra ei putea fi detonat în orice moment.

”La început, am crezut că este o glumă. Apoi, mi-am dat seama că totul este real. Nu mi-a venit să cred. În Italia, presa vuia deja despre acest caz. Dacă acea femeie ar fi detonat explozibilul în avionul nostru, într-o secundă eram îngerași. Norocul meu și al colegilor mei a fost că ținta ei era alta”. Femeia se numea Christa Frohlich și era urmărită de peste un deceniu pentru legături cu o organizație teroristă de extremă stânga din Germania de Vest, dar și cu celebrul Ilici Ramirez Sanchez, cunoscut drept ”Carlos Șacalul”. Pe 18 iunie 1982, a fost reținută pe Aeroportul ”Fiumicino” având asupra ei șase kilograme de PETN, un explozibil foarte puternic, două detonatoare electrice și un ceas cu alarmă pe post de timer pentru întregul arsenal…

Dacă și-ar fi dus la îndeplinire acest plan, probabil că ar fi avut loc o adevărată baie de sânge și zeci, poate chiar sute de oameni ar fi murit nevinovați”
Ivan Patzaichin pentru ”Libertatea”

4 martie 1977

Cutremurul devastator din 4 martie 1977 l-a găsit pe marele Ivan Patzaichin, în cantonament, la Snagov, cu echipa României de kaiac-canoe. ”Noi ne găseam acolo cam tot timpul. Eram în cameră cu toții, ne uitam la filmul difuzat, atunci, de postul public de televiziune. Am sărit din pat, am ieșit afară pe geamul de la ușă. Eram speriați, ne-am găsit, cu toții, în curtea interioară. O singură colegă se tăiase la mână, atât! Imediat m-am gândit la soția și la fetia mea de doar două săptămâni, care se găseau acasă, la București”.

Reclamă

Avea mașină. A zburat cu ea. N-am făcut mai mult de 20 de minute. ”Când am ajuns acasă, mi-am găsit soția tremurând în pijamale, în curte”. În noaptea aceea au dormit în mașină. I s-a spus că locuința i-a fost afectată serios, s-au mutat într-alta, tot cu chirie. Peste ani, Ivan Patzaichin avea să declare, cu umor: ”Casa era șubrezită rău! Atât de rău, că e și acum în picioare. Renovată, tot dischisul, am trecut să o revăd, arată foarte bine”.

Decembrie 1989, Revoluția Română: ”Am fost considerat terorist!”

Pe 16 decembrie 1989, chiar în ziua izbucnirii revoltei de la Timișoara, Ivan Patzaichin ajunge în cantonamentul de la Căciulata. Pentru că asculta postul de radio ”Europa Liberă”, era la curent cu mișcările din țară. ”Soția m-a sunat să vin urgent acasă! Părea o glumă, dar nu era! Apăruseră informații că eu și Mircea Lucescu suntem de partea teroriștilor și că tragem în Bucureșteni, de pe Stadionul Dinamo! Cu asta nu era de glumă, pentru că diversiunile erau în cascadă”, își amintea Patzaichin pentru ”Libertatea”. Marii rugbiști Florică Murariu și Răducu Durbac aveau să-și piardă viața în urma unor astfel de acțiuni diversioniste.

”Am mers la militarii care păzeau Barajul de la Călimănești – Căciulata, cu mâncare. La un moment dat, în urma veștilor apărute, m-am temut. Într-o seară, nu m-am mai dus. Mi-a fost frică. Aveam plete, la București se spunea că sunt de partea teroriștilor. Dacă nu le spuneam soldaților parola corectă, cine știe ce se putea petrece…”

La un moment dat, în cantonament, Patzaichin a primit un telefon. Pentru că era membru al clubului ”Dinamo”, i s-a spus că trebuie să meargă la Hotelul ”Oltul”, pentru a aresta un grup de arabi. Se zvonea că sunt teroriști. ”Am ajuns acolo, nici vorbă de așa ceva! Erau niște studenși arabi și atât! Am discutat cu cei de la Miliție, care mi-au spus că sunt verificați și că nu reprezintă vreun pericol”, a încheiat marele Ivan Patzaichin, cel plecat astăzi…