Anastasia, fiica lui Cristian Chivu, joacă în serialul Adela, la Antena 1! „Mama îmi zice Demi Moore!”

De Antena Sport
Publicat: 10.11.2021, 13:52

Anastasia, fiica lui Cristian Chivu, joacă în serialul Adela, la Antena 1

Anastasia, fiica lui Cristian Chivu, joacă în serialul Adela, la Antena 1

Antena 1

„Urmăream serialul Adela pe AntenaPLAY de acasă, din Italia şi mi-a plăcut!”, a mărturisit mama Anastasiei, Adelina Chivu, în vreme ce Anastasia a povestit că actoria este visul său: „Tot timpul mi-am dorit să fiu actriţă, mi-a plăcut mult ideea! Mama îmi zice Demi Moore!”, a mai dezvăluit micuţa, care visează ca în timp să ajungă o mare actriţă la Hollywood.

Reclamă

Anastasia Chivu, fiica lui Cristian Chivu, joacă în serialul Adela, la Antena 1

Începând de joia aceasta, de la 20:30, la Antena 1, telespectatorii o vor putea urmări pe Anastasia în rolul Dianei, sora lui Lucian (Daniel Nuţă), o fetiţă de 10 ani, născută la New York şi care în prezent locuieşte la internat. „Este foarte fain aici, îmi place mult şi chiar dacă la început mi-a fost puţin greu şi aveam emoţii, m-am obişnuit repede. În serial sunt o fată de 10 ani, care vine special din America să-l caute pe fratele său, Lucian!”, a dezvăluit Anastasia Chivu.

Alături de Anastasia, din distribuţia serialului de la Antena 1 mai fac parte şi fata lui Marius Lăcătuş, Dominique (Tania) şi fiul lui Ilie Dumitrescu, Toto (Floppy), două personaje care vor interacţiona mult cu Diana.

Deşi adevărul a ieşit la iveală şi Adela a aflat cine este cu adevărat, povestea nu se încheie aici. În continuare, în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1, noi secrete vor ieşi la iveală, în cadrul celui de-al doilea sezon al serialului produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production. Mai mult, au început deja filmările pentru cel de-al treilea sezon al proiectului care se bucură de o distribuţie de excepţie şi o echipã de producţie cu o vastã experienţã în lumea serialului.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
8:00

Chestiunea motoarelor V10: mult zgomot pentru nimic

23:54 15 apr.

PSG şi Barcelona au tremurat, dar s-au calificat în semifinalele Champions League! Dramatism total în sferturi

23:36 15 apr.

UPDATESerhou Guirassy a scris istorie pentru Dortmund! I-a depăşit pe Lewadowski şi Haaland contra Barcelonei

23:32 15 apr.

Aston Villa, două goluri în trei minute cu PSG. Execuţii de senzaţie ale englezilor

23:10 15 apr.

„Sper să nu ratez trofeul”. Cosmin Olăroiu, după calificarea lui Al Sharjah în finala Ligii Campionilor Asiei 2

22:43 15 apr.

Şeful Formulei 1, veşti proaste pentru fani! Ce circuit riscă să iasă din calendar: „Din ce în ce mai dificil”

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas