De pe „Teatrul Viselor”, direct în biserică. Jucătorul debutat de Sir Alex Ferguson care a lăsat tot pentru a deveni preot. „Aveam tot ce își dorea cineva și nu eram fericit!”

De Alexandru Ivan
Publicat: 20.01.2022, 17:32

Philip Mulryne a ajuns preot după ce a jucat la Manchester United

Profimedia

De la „Teatrul Viselor” la „Casa lui Dumnezeu”. Este povestea fostului jucător de la Manchester United Philip Mulryne, acum în vârstă de 44 de ani.

Reclamă

Fotbalistul care a ajuns preot după ce a avut lumea la picioare

Uneori este mai bine să-ți urmezi inima și să ai puțină credință. Exact asta a făcut Philip Mulryne. După ce a jucat la Manchester United sub comanda legendarului Sir Alex Ferguson, mijlocașul nu s-a adaptat la statutul de vedetă, astfel că a urmat chemările lui Hristos.

Reclamă

Philip Mulryne a ajuns preot romano-catolic după ce s-a retras din fotbal și, deși nu se mai bucură de faimă, el consideră că viața în slujba lui Dumnezeu este mult mai echilibrată

Până și cuvântul religie vine din latinescul ‘religare’ – a lega, a te lega. Asta facem atunci când ne practicăm religia față de Dumnezeu. Ne legăm de Dumnezeu și El de noi. Într-un fel, oamenii se leagă împreună într-un un anumit fel și deci este o formă de închinare într-un fel. Aveam o viață minunată ca fotbalist și am fost foarte privilegiat, dar am constatat că în cele din urmă a existat un fel de gol în interiorul meu.

Am fost destul de șocat. Aveam tot ceea ce își dorea cineva și nu eram fericit! Am pornit într-o călătorie spre a-mi explora din nou credința, cea pe care o aveam în tinerețe. Fotbalul mi-a oferit un vârf al existenței, dar m-a tras în jos în aceeași manieră. Iată ceva care îmi dă un sentiment constant de mulțumire”, a spus Philip Mulryne într-un podcast, citat de Daily Star.

Sursa: Profimedia

Născut la Belfast, Philip Mulryne a fost a ajuns la Manchester United la vârsta de 14 ani, fiind coechipier la tineret cu Phil Neville. La echipa mare, el s-a trezit în vestiar cu vedete ca David Beckham, Nicky Butt, Paul Scholes, Andy Cole și Ole Gunnar Solskjaer.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
11:08

Luka Doncic şi-a spart telefonul când a aflat că va pleca de la Dallas Mavericks! Dezvăluiri în premieră

11:01

Raul Rusescu a fost ofertat de CSA Steaua! „Veneam la conferinţă cu un tricou cu ‘FCSB = Steaua’”

10:57

VIDEO„Îţi mulţumim că ne-ai ales pe noi!” Imagini emoţionante înainte de FCSB-CFR Cluj. Anunţul lui Şut

9:53

S-a decis soarta lui Florinel Coman! Ce va face Cagliari la finalul sezonului. Italienii au spus clar

23:55 18 apr.

Nicolae Stanciu, în formă maximă! Căpitanul României a înscris, din nou, în Arabia Saudită

23:41 18 apr.

„FCSB e Steaua şi cu asta basta!” Intervenţie în forţă în scandalul dintre campioană şi echipa Armatei

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors