„E șocant!” Novak Djokovic, dărămât după ce Shuai Peng a dispărut. Jucătoarea chineză de tenis l-a acuzat pe fostul viceprimer al Chinei de viol

De Antena Sport
Publicat: 16.11.2021, 13:11
Actualizat: 16.11.2021, 14:34

Novak Djokovic, în centrul unui scandal uriaș

Novak Djokovic, în centrul unui scandal uriaș

Profimedia

„Nu prea ştiu multe informatii despre subiect, am auzit acum o săptămănă și sincer, e şocant că a dispărut. Nu mai sunt multe de spus. Să sperăm că va fi (re)găsită, că este bine. Este groaznic, îmi pot imagina cum trebuie să se simtă familia ei„, a spus Djokovic.

Reclamă

Shuai Peng l-a acuzat pe fostul vicepremier de agresiune sexuală

La o săptămână şi jumătate după ce jucătoarea de tenis Shuai Peng, în vârstă de 35 de ani, a vorbit despre faptul că ar fi fost violată de fostul vicepremier chinez Zhang Gaoli, în vârstă de 75 de ani, sportiva pare să fi dispărut.

Reclamă

La 2 noiembrie, Peng a publicat un mesaj lung pe reţeaua de socializare Weibo, în care îl acuză pe fostul vicepremier Zhang. Gaoli, 75 de ani, că a violat-o, înainte de a o face amantă. Este pentru prima dată când un politician chinez de rang înalt face obiectul unor asemenea acuzaţii publice. De atunci, ea nu a mai dat nicio veste şi nu i s-a confirmat poziţia geografică.

Mărturia jucătoarei a fost ştearsă de cenzură la mai puţin de o jumătate de oră de la publicare.

Cu toate acestea, activista pentru drepturile femeilor Lu Pin, intervievată de SupChina, este sigură că povestea lui Peng „nu va fi uitată”: „Până la urmă, cenzura nu poate împiedica oamenii să găsească modalităţi discrete de a discuta cazul şi toată lumea va şti în cele din urmă”.

Înainte de a fi cenzurat, numele „Peng Shuai” generase peste 20 de milioane de vizualizări în câteva ore, dovadă a interesului utilizatorilor chinezi pentru aceste dezvăluiri.

Lu Pin a adăugat totuşi că este „prea devreme pentru a şti care va fi impactul acestei mărturii pe termen lung” şi le cere utilizatorilor reţelelor sociale să nu comenteze cu frivolitate cazul jucătoarei.

„Nu este o bârfă lascivă sau un scandal sexual. Este o experienţă dureroasă pentru o femeie„, a precizat ea.

Jucătoarea de tenis Shuai Peng l-a acuzat pe fostul vicepremier Zhang Gaoli că a violtat-o în urmă cu trei ani. „Am fost foarte speriată. În după-amiaza aceea, am refuzat mai întâi. Nu m-am putut opri din plâns. De frică (…) am cedat şi am făcut sex„, a spus ea.

Peng spune că mai târziu a devenit amanta lui Zhang. Ea precizat că nu are dovezi care să-şi susţină afirmaţiile. „Întotdeauna ţi-a fost teamă că ascund un aparat de înregistrat. Cu siguranţă vei nega sau vei ajunge până acolo încât să mă ataci”, a scris ea.

Zhang Gaoli, cu vârsta în jur de 75 de ani, a fost până la începutul lui 2018 membru permanent al biroului politic al Partidului Comunist Chinez şi, ca atare, unul dintre cei mai puternici şapte bărbaţi din China. Retras din politică acum, el este considerat un apropiat al premierul Li Keqiang.

China a cunoscut o versiune foarte „cosmetizată” a mişcării MeToo încă din 2018, cu acuzaţii de hărţuire sexuală care au vizat vedete ale muzicii sau ale micului ecran, dar niciodată politicieni, până acum.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    12:07

    Dinamo a câștigat procesul cu Vasile Șiman! Ce se întâmplă cu ieșirea din insolvență

    12:02

    Clubul Estoril onorează 40 de ani de la prima victorie a lui Ayrton Senna în Formula 1

    11:40

    Lionel Messi vrea să joace la World Cup 2026. A fost dat de gol de Luis Suarez

    11:20

    „Nu spun ca să atrag atenția”. Ilie Dumitrescu, mesaj ferm înainte de FCSB – CFR Cluj

    11:03

    Aaron Boupendza a murit la 28 de ani! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11, în China

    10:52

    „Poate Real Madrid să întoarcă scorul cu Arsenal?” Specialiștii englezi au dat verdictul: „De asta au nevoie”

    1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas