Lucian Goian, imagine de colecţie cu Gheorghe Ştefan „Pinalti”! Ce a putut spune despre milionar fostul jucător al lui Dinamo

Publicat: 21.11.2023, 19:50.

Lucian Goian, imagine de colecţie cu Gheorghe Ştefan "Pinalti"

Gheorghe Ştefan "Pinalti" şi Lucian Goian / Facebook Lucian Goian

Lucian Goian a publicat pe contul său de Facebook o imagine de colecţie cu Gheorghe Ştefan „Pinalti”, fostul patron al echipei Ceahlăul Piatra Neamţ şi fost primar al municipiului Piatra Neamţ.

Reclamă

Goian l-a lăudat pe milionarul care i-a fost patron în perioada în care fostul fotbalist evolua la Ceahlăul Piatra Neamţ.

Reclamă

Lucian Goian, imagine de colecţie cu Gheorghe Ştefan „Pinalti”

O plăcere să mă revăd cu Gheorghe Ştefan ‘Pinalty’. Unul dintre cei mai corecţi şi parolişti oameni cu care am lucrat”, a scris Lucian Goian pe contul său de Facebook.

Lucian Goian a evoluat în România, printre altele, la Ceahlăul, Dinamo, Astra, FC Braşov şi CFR Cluj. După plecarea din România a jucat în India şi în Australia.

Ajuns la 70 de ani, Gheorghe Ştefan e într-o formă fizică extraordinară. „Pinalti” se bucură din plin de libertate, după ce a executat aproximativ un an și jumătate de închisoare. În total, Gheorghe Ştefan a fost condamnat la 16 ani și 9 luni de închisoare în 4 dosare penale, dar pedepsele s-au contopit.

Recent, Gheorghe Ştefan a fost prezent la un meci de fotbal, Ceahlăul – CSM Slatina, scor 4-0, în etapa a 12-a din Liga 2. Se pare că dragostea pentru fotbal i-a rămas fostului patron al Ceahlăului.

„Pinalti” a ţinut să precizeze că s-a retras din viaţa publică şi că nu mai are de gând să candideze, mai ales că are încă o interdicţie în această privinţă.

Gheorghe Ştefan "Pinalti", întâlnire cu Lucian Goian / Facebook Lucian GoianGheorghe Ştefan "Pinalti", întâlnire cu Lucian Goian / Facebook Lucian Goian
Gheorghe Ştefan „Pinalti”, întâlnire cu Lucian Goian / Facebook Lucian Goian

„Nu mai sunt de mult o persoană publică”

Nu mai sunt de mult o persoană publică. Am renunțat la haina aia veche! Sunt doar un bunic fericit! Săptămâna asta, spre exemplu, am petrecut mai mult timp cu cei trei nepoți, fiindcă a fost și vacanță. Aflu lucruri noi, chiar și pentru vârsta mea!

Nu mai există o asemenea variantă, să intru în politică. Am auzit și eu asemenea vorbe, dar ele sunt lansate probabil de oameni, de adversari de-ai mei care nu-mi vor nici astăzi binele.

Mi se trage totul de la cei peste 20 de ani petrecuți în politică, dar asta e! Eu am interdicție de a candida până în septembrie 2026 sau septembrie 2027, fac asta public, ca lumea să știe cum stau lucrurile în ceea ce mă privește”, a declarat, în această lună, Gheorghe Ștefan, pentru cancan.ro.

După ani și ani, ”Magiun” și ”Pinalti” au stat la șpriț!

Gheorghe Ștefan a fost unul dintre cei mai influenți oameni din fotbalul românesc, în urmă cu câțiva ani. Fostul finanțator de la Ceahlăul a ieșit din prim planul fotbalului nostru după ce a fost arestat. Fostul antrenor al moldovenilor, Marin ”Magiun” Barbu s-a reîntâlnit după mult timp cu cel poreclit ”Pinalti”.

”Magiun” și ”Pinalti” au stat la un spriț, la Piatra Neamț. Marin Barbu a povestit cum se prezintă Gheorghe Ștefan, la ora actuală. Omul de afaceri nu mai vrea să audă de fotbal după ce a pățit. ”Arată mai bine ca atunci când era tânăr”, susține ”Magiun”.

Am fost la Piatra Neamț, m-am întâlnit cu foștii jucători, am făcut o miuță, am stat la un spriț. A venit și dânsul. S-a bucurat că ne-a văzut pe toți, arată foarte bine. Slăbuț, în blugi, geacă cu puf de pinguin. E șmecher omul. Îi place fotbalul, dar nu cred că va reveni.

Dacă stăm bine și ne gândim, a pătimit din cauza asta. Nu vrea să mai revină în fotbal. Le-am spus că trebuie să mai nască un Ștefan ca să mai aibă fotbal la Piatra Neamț”, a dezvăluit ”Magiun” Barbu la AS.ro LIVE.

Povești de la Piatra Neamț

Marin Barbu a fost de nu mai puțin de patru ori antrenorul celor de la Ceahlăul. De fiecare dată când echipa era în impas, ”Pinalti” apela la ”Magiun” să îl salveze.

Am avut mereu o relație foarte bună cu Gheorghe Ștefan, chiar dacă el m-a curățat de fiecare dată, deși eu i-am făcut treaba. De două ori l-am salvat de la retrogradare, de două ori l-am promovat, de patru ori m-a curățat. M-a curățat din cauza strâmbelor care veneau de pe la Federație.

Când era mai greu, îmi spunea: ”Hai, mă, Marine, mă! Vino, mă, la mine, știi că de fiecare dacă ne-a mers bine”. De fiecare dată când am plecat, nu am avut probleme, omul s-a achitat sută la sută. M-a durut, iei o echipă de pe 16 și termini pe 8. Omul s-a achitat de mine”, a povestit Marin ”Magiun” Barbu la AS.ro LIVE.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga meciul Qarabag - FCSB?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
8:55

Verdictul specialistului, după faza controversată în care Benfica a cerut penalty înainte de golul din prelungiri de 5-4 pentru Barcelona

8:34

Un supercomputer a dezvăluit posibilele meciuri din optimile Champions League! Care sunt echipele deja calificate

8:30

Rui Costa s-a dus peste arbitri după faza controversată din finalul meciului Benfica – Barcelona 4-5. Scandal uriaş la vestiare. Poliţia a intervenit

8:09

Antrenorul Benficăi a răbufnit după 4-5 cu Barcelona. Ce a făcut imediat după fluierul de final: „Cred că a fost o greşeală uriaşă a arbitrului”

0:36

Scandal uriaş, după Benfica – Barcelona 4-5! Jucătorii au sărit la bătaie şi Raphinha a explicat totul: „Toţi am fost nervoşi!”

0:11

EXCLUSIV„Îl iubesc pe tipul ăsta!” Luis Phelipe, mesaj savuros pentru Darius Olaru! Ce i-a spus înaintea transferului la FCSB

1 Un alt milionar român a devenit patron în Serie A! E oficial: „Suntem încântați să anunțăm achiziția”s 2 Recordul istoric stabilit de Novak Djokovic după calificarea în turul 3 de la Australian Open 2025. Victorie şi pentru Carlos Alcarazs 3 Ionuţ Nedelcearu, dorit de Dinamo! Andrei Nicolescu a confirmat interesul: „O oportunitate pentru noi!”s 4 EXCLUSIVVlad Chiricheş a plecat din cantonamentul FCSB. De când nu s-a mai antrenat fundaşul lui Elias Charalambouss 5 Dorinel Munteanu, dezvăluiri despre revenirea în Liga 1. Oferta pe care nu ar putea să o refuze: „Asta este principala condiție”s 6 Plecare de ultimă oră de la Universitatea Craiova. Anunţul făcut de oltenis

Cum își atrag zodiile sufletul pereche, potrivit astrelor. Care este arma lor secretă în iubire

4 zodii au o personalitate magnetică. Află dacă te numeri printre ele

Citește și