Război în Ucraina | „Am trăit şi în 2014! Credeam că s-a terminat…” Mircea Lucescu, previziuni sumbre: „Va dura mult timp şi nu vor fi câştigători!” + Ce spune „Il Luce” despre sancţiunile primite de sportivii ruşi

De Dragoș Vasile
Publicat: 14.03.2022, 13:11

Mircea Lucescu, în timpul unui meci

Mircea Lucescu este antrenorul lui Dinamo Kiev

Mircea Lucescu, în timpul unui meci / Profimedia

Mircea Lucescu, previziuni sumbre despre războiul din Ucraina

Tehnicianul Mircea Lucescu a declarat, pentru presa italiană, că nu este de acord cu excluderea sportivilor ruşi din competiţii. „Il Luce” crede că războiul va dura mult şi a subliniat că ucrainenii sunt oameni mândri.

Reclamă

„Am trăit războiul din 2014, când a trebuit să plecăm din Doneţk şi de atunci nu ne-am mai întors, doi ani la Kiev jucând peste tot, dar niciodată la noi acasă. Credeam că s-a terminat aşa, dar acum asta… După noaptea atacului rusesc am stat trei zile la Kiev. Apoi, cu ajutorul UEFA şi al federaţiei moldoveneşti, toţi străinii de la diferitele echipe din Ucraina au plecat, în România şi apoi în ţările lor. Sunt acum la Bucureşti, de unde încercăm să ajutăm cât mai mulţi oameni”, a declarat Lucescu, citat de news.ro.

Reclamă

Mircea Lucescu nu este de acord cu sancţiunile primite de sportivii ruşi, excluşi de la evenimentele sportive: „Pentru mine sportul trebuie să unească şi nu trebuie să fie implicat, este la fel ca şi cultura, ceva care ar trebui să rămână în afara conflictului”.

Tehnicianul român a antrenat şi în Rusia, la Zenit Sankt Petersburg: „Nu am crezut niciodată că se va întâmpla aşa ceva, ucrainenii şi ruşii au trăit împreună ca fraţi. Acum problema este toată politică, nu ştiu cum se va termina pentru că ucrainenii sunt oameni mândri. Războiul va dura mult timp şi nu vor fi câştigători. Nu trebuia să se ajungă în acest punct”.

Mircea Lucescu nu îşi poate retrage cinci milioane de dolari din băncile din Ucraina

Mircea Lucescu a trecut prin momente teribile după ce Vladimir Putin a declanşat războiul în Ucraina. Antrenorul lui Dinamo Kiev a petrecut o noapte printre bombardamente şi s-a întors cu greu în ţară. A ajutat mai mulţi jucători de la echipa lui şi de la rivala Şahtior să treacă graniţa.

Jurnaliştii ucraineni au dezvăluit că tehnicianul român de 76 de ani a primit şi o importantă lovitură financiară. Din cauza incidentelor nu a putut să îşi scoată din conturi o sumă uriaşă. Nu l-au mai interesat banii în momentul în care a fugit din calea ruşilor.

„În momentul de față, Lucescu are probleme financiare serioase în Ucraina. 5 milioane de dolari americani au fost efectiv blocați în conturile sale din băncile ucrainene. Mircea a avut probleme cu retragerea banilor din Ucraina. S-a discutat de asta încă din 2016, când a părăsit-o pe Şahtior. Guvernul ucrainean a impus mai multe restricții care se aplică sectorului bancar, inclusiv una care nu permite unei persoane să retragă mai mult de 500.000 de dolari în decursul unui an calendaristic.

Președintele lui Dinamo Kiev, Igor Surkis, care are o influență semnificativă în țară, a promis că îl va ajuta pe Lucescu cu retragerea banilor câștigați anterior din Ucraina. Totuşi, din cauza războiului, totul s-a blocat și până acum perspectivele rămân vagi„, anunţă sport.ua.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
13:21

EXCLUSIVRăzvan Zăvăleanu, reacție fermă despre ieșirea lui Dinamo din insolvență: „Să nu se hazardăm”

13:12

Marius Şumudică a început să plângă în timp ce vorbea despre moartea lui Aaron Boupendza: „Era ca și copilul meu”

12:49

Real Madrid – Arsenal și Inter – Bayern Munchen LIVE TEXT (22:00), în sferturile Champions League. „Galacticii” vor remontada

12:42

EXCLUSIVCristina Neagu, comparată cu Gică Hagi, înainte de ultimul ei meci în Liga Campionilor, pe teren propriu

12:07

Dinamo a câștigat procesul cu Vasile Șiman! Ce se întâmplă cu ieșirea din insolvență

12:02

Clubul Estoril onorează 40 de ani de la prima victorie a lui Ayrton Senna în Formula 1

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas