Închide meniul

Dominație McLaren pe toată linia. Concluziile lui Adrian Georgescu după Marele Premiu al Austriei

Adrian Georgescu Publicat: 30 iunie 2025, 8:35 / Actualizat: 30 iunie 2025, 15:03

Comentarii
Dominație McLaren pe toată linia. Concluziile lui Adrian Georgescu după Marele Premiu al Austriei

Lando Norris şi Oscar Piastri, în timpul Marelui Premiu al Austriei / Profimedia

Dominație McLaren pe toată linia. Nicicând în acest sezon o echipă nu a exercitat o dominație atât de clară asupra celorlalte formații. În primul rând, Lando Norris, a dominat tot weekend-ul. Englezul a realizat un timp în Q3 cu peste jumătate de secundă față de cel obținut de următorul clasat pe grilă, Charles Leclerc.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

A fost pilotul sau mai degrabă mașina? Un pic din amândouă. Lando e un pilot care poate obține timpi excepționali în Q3, cum a făcut-o, de pildă, la Monaco. Dar și monopostul e formibabil. Probabil că și Piastri ar fi făcut un timp mult mai bun decât al celorlalți piloți dacă australianul n-ar fi fost încurcat de Gasly. Chiar și așa, Oscar a luat poziția a treia pe grilă.

Arșița avantajează echipa papaya

O explicație e dată de valul de căldură care s-a lăsat deasupra Vestului Europei. Acest fenomen a făcut să fie cald până și în munții Austriei. Temperaturi de 30 de grade în aer în acea zonă sunt neobișnuite. Gândiți-vă însă cum ar fi fost să fi fost cursa în Barcelona, unde s-au înregistrat duminică 36 de grade Celsius în aer. Asta, pentru că marele atu, cum am scris deseori, al celor de la McLaren e gestionarea supraîncălzirii pneurilor, mai ales a celor din spate. Orice grad în plus îi ajută.

Dar nu e singura explicație. Fernando Alonso, care e de departe cel mai experimentat pilot de pe grilă, a zis, după calificări, că respectiva diferență de peste jumătate de secundă a lui Norris, obținută într-un tur, e mică față de cea care se va înregistra tur după tur în cursă. Și pare că nu s-a înșelat. Nu a existat niciun moment în care supremația McLaren să fie pusă în discuție.

Nici Max nu s-ar fi apropiat

Efectul upgrade-urilor realizate de Ferrari s-a văzut. Chiar și așa, cel de-al treilea pilot clasat a terminat cu aproape 20 de secunde în urma lui Norris. Asta, în condițiile în care piloții McLaren s-au luptat peste 20 de tururi direct între ei, deci au pierdut totuși timp. Max Verstappen, singurul pilot care poate îmbunătăți foarte mult prestația monopostului, a ieșit prematur din joc, deci nu ne putem face o impresie și în ceea ce-l privește. Dar nu cred că putea obține ceva mai bun decât treapta a treia a podiumului.

Reclamă
Reclamă

O altă declarație interesantă vine de la Christian Horner, directorul Red Bull Racing. ”Piastri a făcut practic amor cu țeava de eșapament a lui Norris tur după tur după tur și pneurile lui nu s-au distrus. Acesta e avantajul lor”. Într-adevăr, chiar și încercând trase diferite, Piastri a reușit să stea multe tururi aproape de Norris fără ca gumele lui să aibă mult de suferit. De ce și cum reușesc să diminueze cei de la McLaren deteriorarea gumelor cauzate de ”aerul murdar” vom mai vorbi în articolele următoare.

Mulțumiri adresate McLaren

Inclusiv în transmisia cursei de la SkySports, comentatorii englezi le-au mulțumit celor de la McLaren că le permit celor doi piloți să se lupte între ei. Și, pe bune, chiar e de apreciat asta.

Dacă echipa dominantă nu ar fi avut această politică internă, sezoanele 1988 și 1989, de pildă, n-ar fi rămas memorabile prin luptele Senna-Prost, ci ar fi fost deja câștigate după disputarea a două treimi dintre curse. Cam cum au fost, de pildă, sezoanele 2001, 2002 și 2004 cu Michael Schumacher și Barrichello la Ferrari.

Reclamă

A, există și o veste bună pentru cei care speră la curse mai echilibrate. Duminica viitoare, la Silverstone, va fi mai rece și s-ar putea să plouă. Lucrurile se vor schimba acolo.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va prinde FCSB Conference League la finalul sezonului?
Loading ... Loading ...
Citește și:
17:53
Como – Inter LIVE SCORE (22:00). Duel tare între Fabregas şi Chivu în semifinalele Cupei Italiei
17:51
Gigi Becali, făcut praf de un membru al Generaţiei de Aur după ce FCSB a ratat play-off-ul: “Nu înţelege”
17:39
Foto100 de zile până la World Cup 2026: trei outsideri care pot răsturna calculele hârtiei
17:22
Andrei Borza a semnat! Anunţul momentului la Rapid
17:08
Lovitură teribilă pentru starul de la Real Madrid dorit de Cristi Chivu! Va rata Cupa Mondială
17:04
Un fost jucător al “câinilor”, mesaj tranşant după ce Dinamo a fost acuzată de “blat” cu Argeş!
1 CFR Cluj nu a plătit toţi banii! Ce se întâmplă cu depunctarea ardelenilor 2 Mario Tudose şi Matei Ilie, pe lista de achiziţii a lui Gigi Becali: “Om m-am făcut” 3 Steven Nsimba, transfer la o echipă de top din Europa. Lovitură financiară pentru Mihai Rotaru 4 Condiţia pe care Adrian Ilie i-a pus-o lui Gigi Becali pentru a veni la FCSB: “Doar aşa îl ajut” 5 Kyros Vassaras a dat verdictul, după fazele controversate din Farul – CFR Cluj 1-2. Discuţiile din camera VAR, publicate 6 Gigi Becali, şedinţă de urgenţă la Palat după umilinţa FCSB-ului. Ce se întâmplă cu Mihai Stoica şi Mirel Rădoi
Citește și