Profimedia
Max Verstappen a avut un discurs savuros după ce a câştigat a 11-a cursă de sprint din cele 16 la care a participat. Campionul mondial en-titre s-a a ajuns la 11 victorii în cursele de sprint din totalul de 16 câte au avut loc în Formula 1.
Verstappen a glumit şi a spus că nu îi plac aceste curse. De asemenea, Verstappen i-a lăudat şi pe rivalii de la Ferrari, despre care a spus că au fost extrem de rapizi.
Max Verstappen, savuros după ce a câştigat a 11-a cursă de sprint din totalul de 16 la care a participat
„Nu a fost deloc rău, ca în zilele bune. Cei de la Ferrari au fost foarte rapizi, dar a fost o cursă foarte bună. Nu îmi plac sprint-urile. Este un weekend foarte ciudat când avem curse de sprint. Când am avut ultima cursă de sprint, maşina era foarte bună„, a spus Max Verstappen după ce a câştigat cursa de sprint a Marelui Premiu de Formula 1 al Statelor Unite.
Max Verstappen (Red Bull) a câştigat, sâmbătă, cursa sprint din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Statelor Unite, punând capăt unei serii de opt curse fără victorie şi mărindu-şi avansul în clasamentul general faţă de Lando Norris (McLaren) la 54 de puncte.
Carlos Sainz de la Ferrari a terminat al doilea, la 3,882 secunde în spatele lui Verstappen, după ce l-a depăşit pe Norris la începutul ultimului tur pe Circuit of the Americas din Austin, când britanicul a intrat prea adânc în primul viraj.
Victoria a fost prima pentru Verstappen de la sprintul din Austria din iunie şi a însemnat că triplul campion a câştigat toate cele patru sprinturi de 100 km de până acum din acest sezon şi mai are încă două de câştigat.
Max Verstappen a fost acuzat că a trişat în antrenamentul din SUA
Inspectorii tehnici FIA au vizitat de urgență garajul Red Bull, imediat după încheierea singurei sesiuni de antrenamente din acest weekend. Aceștia au avut ca obiectiv verificarea controversatului sistem de modificare a înălțimii de pe mașinile echipei.
Încă de la începutul weekendului din Austin, monopostul celor de la Red Bull a stârnit adevărate controverse. De mult timp se zvonea că echipa austriacă deținea un sistem ilegal de îmbunătățire a aerodinamicii. În urma presiunilor FIA, oficialii Red Bull au confirmat că îl dețin, doar că nu îl folosesc.