Zak Brown, avertismente pentru Max Verstappen: „Lando Norris a învățat”. Cum poate câștiga McLaren titlul la piloți după 16 ani
De Alexandra Costea
Publicat: 27.12.2024, 9:35
Zak Brown îl avertizează pe Max Verstappen în lupta pentru titlul mondial din 2025. Șeful McLaren este convins că Lando Norris a învățat cum să-i țină piept olandezului de la Red Bull. Echipa Papaya visează să câștige titlul mondial la piloți, după 16 ani. Ultimul pilot care a obținut coroana cu McLaren a fost Lewis Hamilton, în 2008. Acesta a fost și primul titlu mondial câștigat de britanicul care de sezonul următor va concura pentru Ferrari.
Cu excepția Marelui Premiu din Mexico City, Verstappen a ieșit învingător în fiecare duel din sezonul 2024 de F1 cu Norris. Stilul agresiv al lui Verstappen, combinat cu tacticile de a bloca orice încercare de depășire pe exterior, i-a adus mereu victoria în fața pilotului McLaren, în special în Austria și la Marele Premiu al Statelor Unite.
Avertismentul lui Zak Brown pentru Max Verstappen
Abordarea lui Norris în duelurile cu Verstappen este foarte diferită de cea a lui Lewis Hamilton din 2021, când pilotul britanic i-a oferit inițial prea mult spațiu la Imola. Ulterior, după un incident la Barcelona, Hamilton a răspuns cu o agresivitate similară, ducând la faimoasele coliziuni dintre cei doi la Silverstone, Monza și în Marele Premiu al Arabiei Saudite.
Zak Brown recunoaște că Norris trebuie să adopte o strategie diferită față de cea a lui Hamilton pentru a concura cu Verstappen, dar este încrezător că pilotul său va aborda provocările viitorului sezon într-un mod unic.
„Cred că Lando a învățat multe despre cum să concureze cu Max. Verstappen a fost transparent cu privire la felul în care concurează. Mereu încearcă să depășească pe dinafară, a fost antrenat să nu-ți lase prea multe variante. Cred că Lando s-a luptat grozav în Mexic, dar s-a și ferit de un accident și i-am pus pe constructori să continue. Lewis a mers în cele din urmă bine, asta s-ar putea sfârși în lacrimi pentru amândoi.
Nu ne putem permite această lecție în acest moment. Așa că cred că Lando a făcut ceea ce trebuie și cred că știe cum să concureze cu Max. Nu cred că olandezul va aborda un stil diferit anul viitor”, a declarat Zak Brown, citat de racingnews365.com.
Ai sport în AntenaPLAY
Formula 1 revine în 2025, toate cursele urmând să fie transmise în Universul Antena. Prima etapă revine pe Melbourne Park, după o pauză de şase ani. Marele Premiu al Australiei va avea loc în perioada 14-16 martie 2025.
Trăiești live-ul în fiecare zi. În 2024, competițiile de Formula 1™, Formula 2™, Formula 3™ se văd în direct și integral în AntenaPLAY. Cele peste 24 de curse pot fi vizionate în canalul de sport live – AS LIVE, dar și pe canalele dedicate fiecărei competiții. Toate antrenamentele, calificările, sprinturile și cursele pentru marile premii de Formula 1™ vor putea fi urmărite în direct online.
Pe lângă acestea, abonații pot urmări și Liga Campionilor Asiei, Liga Portugal, Campionatul Greciei sau evenimente de MMA, gale de box, F1 Academy sau tenis de masă.