"Am dormit cu trofeul"! Primele declaraţii ale lui Dan Petrescu după câştigarea titlului. Ce spune de transferul lui Balotelli
De Antena Sport
Publicat: 6.08.2020, 19:18
În ciuda acestui lucru, trofeul a ajuns în sfârşit şi la „Super Dan”, acesta mărturisind că a dormit cu el în prima seară.
Dan Petrescu – Din izolare, împreună cu jucătorii săi
Petrescu a vorbit pentru prima dată despre perioada de carantină şi despre regulile pe care a trebuit să le respecte.
„Nu am avut niciun simptom, dar a trebuit să respect regulile. Nu mă prindeam că am dacă nu îmi făceam analize, nu am avut nimic niciodată.
Am stat o săptămână în spital, aş vrea să le mulţumesc celor de acolo, m-au tratat extraordinar. Cei din familie au venit la balcon tot timpul, mi-au făcut cu mâna”, a mărturisit el într-un interviu pentru sport.ro
Balotelli la CFR. Adevăr sau ficţiune?
„Bursucul” a răspuns şi la întrebările privind o posibilă venire a lui Mario Balotelli în Gruia.
„Mi se pare exagerat subiectul cu Balotelli. Nu cred că un jucător ca Belotelli, în momentul ăsta, vrea să vină în România”, a spus Petrescu.
Cu toate acestea, el nu a atribuit neaapărat acest lucru problemelor financiare. „Probleme financiare sunt peste tot, mai ales în contextul pandemiei. Nu cred că CFR este singura echipă”, a declarat Petrescu.
- Dan Petrescu a vorbit pentru prima dată după câştigarea campionatului cu CFR Cluj
- "Bursucul" a povestit cum a fost în carantină şi a discutat despre episodul "Balotelli"
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00