După un debut timid, Brazilia „joacă în sfârşit ca o echipă” la Cupa Mondială 2026, a afirmat selecţionerul Carlo Ancelotti miercuri, după victoria cu scorul de 3-0 în faţa Scoţiei, graţie căreia Selecao s-a calificat în şaisprezecimile de finală.
Carlo Ancelotti: „Jucăm ca o echipă acum”
„Jucăm ca o echipă acum, nu totul este încă perfect, dar ne-am îmbunătăţit foarte repede şi este important înainte de a aborda meciurile cu eliminare directă”, a declarat italianul în cursul unei conferinţe de presă.
„Am făcut un meci solid, am comis mai puţine greşeli decât în meciurile anterioare şi am fost mai eficienţi în atac”, a spus el.
Atacantul-vedetă Neymar, care a evoluat din nou pentru naţionala Braziliei pentru prima dată din octombrie 2023, „a meritat oportunitatea de a juca”, a explicat Ancelotti. „S-a pregătit foarte bine, foarte serios şi a putut juca cu echipa, chiar şi pentru câteva minute”, a adăugat el.
De asemenea, selecţionerul l-a felicitat pe Vinicius Junior, autorul unei duble şi „unul dintre cei mai buni jucători din lume”, precum şi pe tânărul Rayan, extrema în vârstă de 19 ani, „foarte matur pentru vârsta sa” şi care a făcut „un meci complet”.
El a precizat că Brazilia a dat dovadă de „o voinţă, o calitate şi un caracter enorm”, adăugând că „majoritatea golurilor marcate (împotriva Scoţiei) au provenit din deposedări sau din pierderea mingii, asta spune multe despre atitudinea jucătorilor”.
„Scopul nu este să joci bine, ci să câştigi”, a subliniat Ancelotti.
Întrebat despre următoarea adversară a Braziliei, pe 25 iunie la Houston, italianul a estimat că Olanda are „mai multă experienţă decât Japonia, dar Japonia a avut rezultate bune înainte de Cupa Mondială, iar Suedia are un mare potenţial”.
Brazilia, cvintuplă campioană mondială, a învins Scoţia prin golurile marcate de Vinicius Junior (7, 45+3) şi Matheus Cunha (60). clasându-se pe primul loc în clasamentul final al Grupei C, în care a devansat la golaveraj selecţionata Marocului.
- Ziua în care Argentina lui Messi a bătut Anglia la Cupa Mondială va rămâne în istorie! Anunţul vicecampioanei din 2026
- Aroganţa supremă a Argentinei după victoria cu Anglia. Decizia oficială luată de federaţie
- „Bărbații își țin promisiunile!” Gavi și-a vopsit părul roz! Yamal a reacționat imediat
- Halucinant. Infantino, acuzat de șantaj de președintele unei federații: „Ni s-a spus că sprijinirea lui Infantino…”
- Eroul Spaniei la Cupa Mondială a rupt tăcerea, după ce a promovat mesajul „Make Spain Great Again”
































