Mihai Stoichiţă a reacţionat după tragerea la sorţi a preliminariilor World Cup! Când vrea să întâlnim Austria: „Aşa ar fi bine”

De Bogdan Stănescu
Publicat: 13.12.2024, 16:03

Mihai Stoichiţă

Mihai Stoichiţă a analizat grupa României după tragerea la sorţi

Mihai Stoichiţă - AntenaSport

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, care a fost prezent la tragerea la sorţi de la Nyon, a reacţionat după ce România şi-a aflat adversarele.

Reclamă

Stoichiţă e precaut, chiar dacă România a avut mult noroc la tragerea la sorţi. El a spus că cel mai bine ar fi să jucăm al doilea meci cu Austria, nu primul. A explicat şi de ce.

Reclamă

Reacţia lui Mihai Stoichiţă după tragerea la sorţi de la Nyon

Am zis că rar ratez. Şi când eram fotbalist, ratam mai rar. O tragere care nu mă îngrijorează în primul rând. Nu suntem din start câştigători, dar avem şanse mari să ne calificăm direct.

Obligat eşti tot timpul să încerci să te califici. Ce ne punem obiectiv, să nu ne calificăm sau să ne calificăm?

(n.r: de program) Sincer mi-e indiferent, dar dacă îmi aduc aminte primul meci în deplasare al lui Rădoi a fost în Austria şi am câştigat cu 3-2.

Nu ştiu dacă e bine să începi chiar cu Austria acasă. Starea emoţională poate să se răsfrângă asupra băieţilor. Miza e mare. Cred că ar fi mai bine să fie al doilea meci. Ce am simţit eu, în primul meci a fost mereu mai greu, chiar dacă e entuziasm.

Surpriza mare va fi unde se va juca, la Viena, la Graz, la Klagenfurt. Gândiţi-vă câţi români sunt în Austria, câţi români sunt primprejurul Austriei, în Germania, Italia. Nu e departe nici de România. Nu știu câte bilete o să avem.

Să dea Dumnezeu să-i numărăm pe români în America. Mircea Lucescu și Răzvan Burleanu au fost foarte calmi, eu nu-mi ascund zâmbetul când sunt bucuros. Nu mai spune ce am evitat, eu spun că n-am evitat Austria”, a declarat Mihai Stoichiţă.

România e în grupă cu Austria, Bosnia-Herţegovina, Cipru şi San Marino. Noroc uriaş pentru naţionala lui Mircea Lucescu. Toate grupele

Noroc uriaş pentru România la tragerea la sorţi. Din prima urnă, naţionala lui Mircea Lucescu se va duela cu Austria, o echipă care nu este de talia Franţei sau a Spaniei.

Tricolorii se vor mai duela cu Bosnia-Herţegovina, Cipru şi San Marino. Tragerea la sorţi a avut loc la sediul FIFA de la Zurich. La Cupa Mondială din 2026, desfăşurată în SUA, Canada şi Mexic, se vor disputa 104 meciuri, în 16 oraşe.

54 de naţionale s-au aflat în urne la tragerea la sorţi, însă trebuie ţinut cont că 24 dintre acestea vor disputa, în martie 2025, meciuri în Liga Naţiunilor, fie în „sferturile” competiţiei, fie în meciurile de promovare/retrogradare. Cele 4 câştigătoare ale „sferturilor” vor juca, în iunie 2025, la turneul final al Ligii Naţiunilor (semifinale-finale).

Iată componenţa tuturor grupelor:

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    1:12 18 apr.

    Real Betis – Fiorentina şi Djurgarden – Chelsea sunt semifinalele Conference League!

    1:07 18 apr.

    S-au stabilit semifinalele Europa League! Meciuri tari: Tottenham – Bodo/Glimt și Bilbao – Manchester United

    0:56 18 apr.

    Manchester United – Lyon 5-4! Echipa lui Amorim e în semifinale după un meci absolut „nebun”!

    0:43 18 apr.

    UPDATEBilbao – Rangers 2-0. Ianis Hagi, OUT din Europa League. Manchester United – Lyon 5-4! Rezultatele

    23:23

    „E inacceptabil” Marius Şumudică a cerut o schimbare majoră în Liga 1!

    23:15

    Ce notă a primit Ianis Hagi după ce a fost schimbat la pauză în Athletic Bilbao – Rangers

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas