Germania a fost eliminată din 16-imile de finală de la Cupa Mondială de Paraguay după o serie dramatică de lovituri de departajare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Odată cu eșecul suferit de „Die Mannschaft” la Boston, nemții au semnat o premieră negativă istorică în cea mai tare competiție de fotbal.

Germania, eliminată pentru prima dată la penalty-uri la World Cup

Germania a suferit o înfrângere șocantă la Cupa Mondială. După ce la precedentele două ediții nu au putut trece de faza grupelor, nemții au fost acum eliminați încă din 16-imile de finală de către o națională mai slab cotată, Paraguay.

După 120 de minute, scorul a fost 1-1, golurile fiind marcate de Enciso și Havertz. La loviturile de departajare, din tabăra lui Nagelsmann au ratat Havertz, Woltemade și Tah, iar Jose Canale a înscris penalty-ul echivalent cu eliminarea Germaniei din competiție.

Odată cu succesul de la Boston Stadium, Paraguay a devenit prima națională care reușește să învingă Germania într-o serie de la 11 metri în întreaga istorie a participărilor „Die Mannschaft” la Cupa Mondială.

Germania nu mai pierduse la penalty-uri într-o competiție oficială din 1976, de când a fost învinsă în finala EURO 1976 de către Cehoslovacia prin golul iconic marcat de Antonin Panenka.