FCSB, „părăsită” de fani la meciul cu Silkeborg! Câte bilete s-au mai vândut după umilința din tur
De Alexandru Ivan
Publicat: 11.10.2022, 18:51
Deși mai sunt două zile până la meciul retur cu Silkeborg din grupele Conference League, FCSB a vândut un număr infim de bilete, după ce fanii s-au supărat pe Gigi Becali și Nicolae Dică în urma umilinței din tur.
FCSB s-a dus cu rezervele în Danemarca, după ce Gigi Becali i-a ordonat lui Nicolae Dică să se concentreze exclusiv pe campionat, unde roș-albaștrii sunt pe loc de play-out. A ieșit rău pentru vicecampioana României, care a suferit una dintre cele mai mari umilințe din istoria ei în cupele europene, 0-5.
Câte bilete a vândut FCSB pentru meciul retur cu Silkeborg
Gsp.ro anunță că, până acum, s-a vândut doar 6.000 de bilete pentru returul cu Silkeborg de pe Arena Națională. Ar putea fi meciul din Europa cu cea mai mică asistență pentru FCSB în actuala stagiune.
Clubul lui Gigi Becali a adus peste 25.000 de oameni la stadion la returul cu Saburtalo din turul 2 preliminar, peste 40.000 de oameni la returul cu Dunajska Streda din turul trei preliminar. Peste 30.000 de fani au asistat la turul play-off-ului, cu Viking, și tot atâția au venit și la meciul cu Anderlecht, primul pe teren propriu disputat de FCSB în grupe.
Pe lângă gustul amar al rușinii din Danemarca, fanii FCSB-ului s-au mai supărat pe Gigi Becali și din cauza prețurilor „umflate” la partidele din Conference League:
- Peluze – 50 LEI
- Tribunele 1 și 2, inelele 2 și 3 – 100 LEI
- Tribuna 2, inelul 1 – 200 LEI
- VIP 3 – 300 LEI
- VIP 2 – 500 LEI
- VIP 1 – 750 LEI
Gigi Becali se aștepta la 30.000 de oameni la returul cu Silkeborg
Deși încă mai sunt două zile în care fanii își mai pot achiziționa bilete, Gigi Becali era mult mai optimist în privința numărului de suporteri care vor veni să o vadă pe FCSB la returul cu Silkeborg.
„Probabil o să fie supăraţi, dar eu dacă îi anunţ acum că va fi cea mai bună echipă. O să vadă spectacol, vrem să ne spălăm ruşinea. O să fie 25-30.000, dar am greşit faţă de ei. Mă mulţumeşte victoria, dar mi-aş dori să spălăm ruşinea. Aici e vorba de bani, dacă nu ai bani te duci la faliment ca Dinamo. E vorba de 500.000 de euro, sunt bani, e o avere.
Nu puteam, era deplasarea obositoare. Nu e vorba că nu joacă din 3 în 3 zile, deplasarea te omoară. Ce să facem, nu?, a spus Gigi Becali, luni, la sport.ro.
Nicolae Dică, reacție nervoasă cu privire la tactica folosită în Danemarca
Dică a fost chestionat la o conferință de presă cu privire la maniera în care roș-albaștrii au abordat meciul cu Silkeborg, iar „Mr. Nick” a avut o reacție nervoasă.
„Tactica nu este falimentară, pentru că echipa a intrat în grupele Conference League, s-au câștigat niște bani. Mă bucur că sunt criticat în grupele Conference League, nu în preliminariile Conference League, când eram eliminați de Georgia, Azerbaidjan, Kazakhstan și mai știu eu ce, Armenia și alte țări. Mă bucur că sunt criticat din grupele Conference League.
E o performanță pe care am obținut-o după o perioadă. Până la ratarea calificării în play-off mai sunt 19 jocuri. Bine înțeles că avem timp să ne revenim, avem trei meciuri mai puțin față de unele dintre echipele care au jucat ieri, sunt meciuri pe care le putem câștiga”, a răbufnit Nicolae Dică, la conferința de presă.
- FCSB, „părăsită” de fani la meciul cu Silkeborg
- Câte bilete s-au mai vândut după umilința din tur
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY