Mirel Rădoi a făcut un anunț ferm înainte de Hapoel Beer Sheva – Universitatea Craiova, din manșa retur a play-off-ului UEFA Conference League. Antrenorul oltenilor spune că meciul din Israel reprezintă „cel mai important moment din istoria clubului” din Bănie.
Universitatea Craiova „vânează” calificarea în grupele Conference League. În partida tur cu Hapoel Beer Sheva, de la Severin, oltenii au obținut o remiză, scor 1-1.
Mirel Rădoi, anunț clar înainte de Hapoel Beer Sheva – Universitatea Craiova
Mirel Rădoi își dorește cu orice preț calificarea în grupe, indiferent dacă oltenii vor câștiga în 90 de minute sau se vor impune la loviturile de departajare.
Tehnicianul formației din Bănie a vorbit și despre absența lui Paul Papp. Experimentatul fundaș al oltenilor a fost eliminat la pauza meciului tur, după ce a împins un adversar pe tunelul de la vestiare.
„Trebuie să ne întoarcem calificați, vedem dacă facem ‘remontada’ sau nu. Dacă vor fi prelungiri, penalty-uri, noi trebuie să ne calificăm, mai puțin contează cum. Avem pregătite și soluțiile astea (n.r. – pentru loviturile de departajare), dar cel mai bine ar fi să ne calificăm în 90 de minute, să nu facem risipă de energie.
De atâția zeci de ani ne zbatem să intrăm în grupele europene, este cel mai important moment al clubului. Important e ce am pregătit ca să putem fi siguri de calificare.
(N.r. – Despre absența lui Paul Papp) E lipsa unui jucător destul de important pentru noi prin experiența lui, dar găsim soluții la nivel de lot și sunt convins că cine va intra în locul lui va juca la fel de bine, dacă nu chiar mai bine”, a spus Mirel Rădoi, înaintea meciului din Israel.
Universitatea Craiova îl va prezenta pe brazilianul Jefferson
Universitatea Craiova e aproape să-l transfere pe mijlocașul brazilian Jefferson Nogueira Junior (28 de ani). Acesta va semna cu echipa lui Mirel Rădoi pentru următoarele trei sezoane.
Conform fanatik.ro, Jefferson a ajuns deja în România și a efectuat vizita medicală la Universitatea Craiova. Brazilianul urmează să fie prezentat oficial în următoarele zile.
Jefferson a jucat ultima dată pentru Moreirense, echipă retrogradată în eșalonul secund din Portugalia. A adunat 23 de apariții în stagiunea precedentă, reușind două goluri, ambele într-un meci cu Gil Vicente.
De-a lungul carierei a mai evoluat pentru Figueirense, Fortaleza și Gaziantep, unde a fost antrenat de Marius Șumudică.
Un milion de euro este cota lui Jefferson. Postul său de bază este cel de mijlocaș central, însă poate evolua și în fața apărării sau în banda dreaptă, la nevoie.
- Mirel Rădoi, anunț ferm înainte de Hapoel Beer Sheva – Universitatea Craiova
- Ce a spus antrenorul oltenilor
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Umilită în Europa, Trabzonspor a luat decizia! Anunțul ferm al turcilor
- Deplasări lungi pentru Universitatea Craiova! Ghinion pentru olteni la tragerea la sorți Conference League
- „Craiova nu trebuie să se teamă!” Craioveanu a spus câte puncte poate face Universitatea în grupa de Conference
- Tragere la sorți UEFA Conference League: Universitatea Craiova dă de Copenhaga, Brighton și Getafe. Tot programul
- Situația incredibilă la Trabzonspor! Antrenorul și-a dat demisia după umilința din Europa League, însă clubul a refuzat-o!

































