Cum a fost convins David De Gea să semneze cu Fiorentina! Adrian Mutu face dezvăluiri despre clubul cu care a scris istorie
De Alexandra Costea
Publicat: 12.10.2024, 12:59
Actualizat: 16.10.2024, 19:46
Cum a fost convins David De Gea să semneze cu Fiorentina? Adrian Mutu s-a întors recent de la Fiorentina, clubul cu care a scris istorie în Serie A. „Briliantul” a jucat pentru formația italiană în perioada 2006-2011.
Adrian Mutu a scris istorie la gruparea „Viola”, între anii 2006-2011. Abia acum, după ce s-a întors din vizita clubului unde a atins apogeul carierei sale de fotbalist, a vorbit despre cum David De Gea a fost convins să semneze cu Fiorentina.
Cum a fost convins David De Gea să semneze cu Fiorentina? Adrian Mutu face dezvăluiri despre clubul cu care a scris istorie
Se pare că De Gea a fost convins să semneze cu Fiorentina datorită facilităților sportive. „Briliantul” afirmă că echipa din Serie A a transformat Viola Park într-un loc pe care jucătorii nu își mai doresc să-l părăsească.
Fostul atacant a recunoscut că a fost impresionat de tot ce a văzut acolo, subliniind că baza de antrenament a italienilor depășește facilitățile de la Real Madrid sau Chelsea. De asemenea, Mutu a menționat că centrul de antrenament al Fiorentinei dispune de toate cele necesare pentru un jucător, de la spital la biserică și de la bucătărie la frizerie.
“De Gea, care este un portar de top, a semnat cu Fiorentina imediat ce a văzut baza de antrenament. La valoarea lui, fost jucător la Manchester United și portar al naționalei Spaniei, putea să semneze cu orice echipă din lume. Când a văzut naveta spațială, a spus da.
Eu am fost în baza de la Real Madrid, de la Chelsea și nu am mai văzut așa ceva. E o bază cu totul diferită. Au 10 paturi de masaj, pe vremea noastră erau 2-3. Paturile sunt băgate în niște cămăruțe făcute din geamuri, puteai vedea prin ele. Au cel puțin 7 maseuri. Și e o echipă de jumătatea clasamentului. E o mare echipă, dar nu foarte mare”,a dezvăluit Adrian Mutu, pentru fanatik.ro.
David de Gea a avut o evoluție remarcabilă pentru Fiorentina în meciul contra celor de la AC Milan, câștigat cu 2-1, în etapa a 7-a din Serie A. Portarul spaniol și-a salvat echipa de la înfrângere, apărând două penalty-uri, primul executat de Theo Hernandez și al doilea de Tammy Abraham. Spaniolul s-a reîntors în fotbal la un an după ce s-a despărțit de Manchester United.
De ce facilități beneficiază sportivii de la Fiorentina
Mai mult, „briliantul” a povestit că pe lângă facilitățile sportive și medicale, fotbaliștii beneficiază și de alte servicii importante.
„Ei au în bază un mic spital cu toate aparatele de care au nevoie, chiar și cele pentru RMN. Când eram la Rapid, un jucător așteptă câteva zile până să facă acest lucru. Acolo, îl au direct în bază. Un aparat de genul este câteva sute de mii de euro. Au dentist în bază. Un lucru pe care nu l-am mai văzut până acum.
Au chiar și frizerie. Arată fix ca o frizerie normală. Au două structuri cu hotel și restaurant pentru echipa mare. În cealaltă parte au o zonă specială cu bar, unde jucătorii pot face un grătar. Nu te vede nimeni, poți veni liniștit cu cine vrei. Au croitorie, au școală unde jucătorii merg să învețe limba italiană. Totul este inclus în contract. Tu nu ai nevoie de nimic ca jucător. Orice problemă ai, găsești acolo tot”, a mai spus „Briliantul”.
Se pare că Fiorentina a investit mai bine de 130 de milioane de euro în baza sportivă. Adrian Mutu a rămas de-a dreptu impresionat când a văzut ce au construit italienii în ultimul deceniu.
„Eu nu rămân impresionat așa ușor, pentru că am văzut multe baze cu multe condiții. Dar acolo chiar am rămas cu gura căscată. Ai orice în baza aceea. Intri și nu mai ieși. Sunt jucători care trăiesc în bază.
Nu și-au luat locuințe, pentru că au acolo tot 24 din 24. Bucătar, nutriționist, tot. Au și biserică. Pe acolo mergi cu mașinuța de golf, atât de mare e. Au investit peste 130 de milioane de euro.
În sala de sport, care are peste 1000 de metri pătrați, au toate aparatele. Pentru transformare fizică, pentru orice. Sunt puse frumos peste tot. Au tot felul de încăperi care le verifică spre exemplu explozia și multe altele. Ei vizita medicală o fac în cadrul bazei. Au tot acolo”, a mai spus Adi Mutu.