Dan Petrescu a dat verdictul în privinţa lotului ales de Edi Iordănescu pentru EURO. Antrenorul CFR-ului a mărturisit că nu a văzut amicalul României cu Bulgaria, încheiat cu scorul de 0-0.
Dan Petrescu a spus că rezultatul e bun, mai ales fiindcă îi menţine concentraţi pe „tricolori” înainte de EURO 2024. Petrescu a subliniat că, dacă ar fi fost selecţionerul naţionalei şi ar fi făcut 0-0 cu Bulgaria, ar fi declarat după meci că e fericit.
Dan Petrescu a dat verdictul în privinţa lotului ales de Edi Iordănescu pentru EURO! Reacţie surprinzătoare după 0-0 cu Bulgaria!
„(n.r. Vine Campionatul European. Aseară au jucat Bîrligea, Mogoş de la dumneavoastră. E un lucru bun pentru CFR?) Vă daţi seama. Orice antrenor îşi doreşte ca de la echipa lui să fie cât mai mulţi jucători la naţională. N-am văzut meciul, sincer, am fost plecat, dar, din ce am înţeles, nu a fost un meci bun şi eu zic că e mai bine aşa. Dacă mergeam prea încrezători nu era bine.
Trebuie să mergem mereu mai motivaţi, mai atenţi şi mai concentraţi.
(n.r: Cum vi se pare lotul făcut de Edi Iordănescu pentru EURO?) Nu cred că a greşit cu ceva la lot, asta e opinia mea. A luat tot ce a fost mai bun.
(n.r.: Trece România de grupe?) Sunt 50% şanse. Dacă nu pierdem primul meci şansele cresc. Va fi foarte greu cu Ucraina. Individual sunt mai buni ca noi, asta clar. Dar ca echipă… Edi a arătat că a format o echipă. Şi această echipă pierde foarte greu meciuri.
Eu dacă eram antrenor la naţională şi făceam 0-0 ziceam că sunt fericit şi toată lumea râdea de mine, dar eu zic că e bine 0-0. Arată că ai forţă şi că nu ai făcut greşeli în apărare”, a declarat Dan Petrescu în exclusivitate pentru AntenaSport.
România – Liechtenstein e în direct vineri, de la ora 21:00, pe Antena 1 şi în AntenaPLAY
Ultimul amical al naţionalei înainte de EURO 2024, România – Liechtenstein, va fi în direct vineri, de la ora 21:00, pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
