Dan Petrescu e foarte aproape de banca României, dar Gică Hagi este încă regretat. „Echipa națională ar fi fost echipa națională”

Antena Sport Publicat: 15 decembrie 2021, 13:15

Comentarii
Dan Petrescu e foarte aproape de banca României, dar Gică Hagi este încă regretat. „Echipa națională ar fi fost echipa națională

Gică Hagi, antrenorul Farului Constanţa, în timpul unui meci / Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Totuşi, în calea aducerii lui Petrescu pe banca României stă o clauză de 600.000 de euro pe care antrenorul o are cu campioana.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ciprian Marica: „Eu cred că Gică Hagi era situația cea mai de succes”

„Ținând cont de relația bună pe care știu că o are CFR cu Federația, e posibil (n.r. – ca Petrescu să fie selecționer), dar nu 100%. Nu sunt convins că sunt lucrurile lămurite, pentru că Dan Petrescu mai are o virgulă acolo pentru a fi convins.

Eu cred că Gică Hagi era situația cea mai de succes cu un plan și o strategie pe termen mediu. Nu mă aștept ca un antrenor să vină mâine și să avem o altă față, să ne batem de la egal la egal cu forțele europei. La cum îl cunosc pe Gică Hagi, nu cred că ar fi fost dubiul de conflict de interese, așa cum se spune.

Cu siguranță că ar mai fi fost oameni care ar mai fi contestat, așa cum este cazul lui Gigi Becali. La cum îl cunosc pe Hagi, nu-l văd să favorizeze pe nimeni și să nu-și urmărească interesul. Echipa națională ar fi fost echipa națională.”, a spus Marica, citat de sport.ro.

Dan Petrescu selecționer | Cristi Balaj: ”Orice este posibil atât timp cât el are o clauză”

Răzvan Burleanu a anunțat că singurul antrenor cu care negociază în acest moment pentru postul de selecționer este Dan Petrescu. Replica președintelui campioanei CFR, Cristi Balaj, a venit imediat.

Reclamă
Reclamă

”Aș fi dezamăgit. Chiar dacă naționala este importantă. Sunt un susținător al echipei naționale indiferent de context, dar aș fi dezamăgit.

În rest, orice este posibil atât timp cât el are o clauză prin care nu putem să îl împiedicăm să plece. Este managementul pe care ei îi stabilesc. Nu pot decât să mă bucur de această situație”, a spus Balaj, pentru sursa citată anterior.

Dan Petrescu, în corzi după negocierile cu FRF

Dan Petrescu crede că incertitudinea care planează asupra antrenorului îi afectează pe jucătorii lui CFR Cluj. „Bursucul” va purta discuția finală cu Neluțu Varga la sfârșitul lunii decembrie.

Reclamă

„Patronul a vorbit cu cei de la Federaţie. Cei de la FRF au vrut să mă vadă şi el şi-a dat acceptul. Au venit, au vorbit cu mine… după eu nu am mai vorbit cu nimeni, nici cu Federaţia, nici cu patronul. Am transmis patronului că vreau să mă concentrez la aceste meciuri 100%, să le câştigăm. După, normal, când se termină, o să avem o discuţie şi o să vedem ce se întâmplă în continuare.

Ce am vorbit acolo rămâne între noi. Eu am vorbit cu oamenii din club să ne auzim pe 20 (n.r. decembrie). Dar nu vreau să mai zic ceva, se va interpreta orice spun. Eu mai am trei meciuri foarte importante şi poate mai am încă trei ani, nu ştiu. Mai am trei ani contract. Cred că întâlnirea asta nu mi-a făcut bine, nu trebuia să se întâmple. Dar dacă cei de la Federaţie au vrut să mă vadă şi patronul a fost de acord, a trebuit să accept şi eu. Nu puteam să refuz.

Pe mine m-a întrebat un jucător dacă mă duc, dar nu-i spun numele… la restul le-am spus să se concentreze la meci, să nu citească prea mult ziarele. (Reporter: un internaţional?) Nu e român, oricum!”, a spus Dan Petrescu, într-o conferință de presă.

 

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga Balonul de Aur 2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
13:53

OFICIAL | Barcelona și-a prezentat cel mai nou transfer al verii: „Nu clipi”

13:32

Thomas Muller, dezvăluiri despre „relaţia” dintre Lionel Messi şi arbitri: „Ajută-ne un pic, suntem conduşi!”

13:27

Marea schimbare pregătită de Chivu la Inter pentru noul sezon. Anunțul făcut de Gazzetta dello Sport

13:15

Reacţia lui Gigi Becali după ce s-a spus că plăteşte 1,5 milioane de euro pentru transferul lui Denis Drăguș

12:53

Anunţul oficial al Federaţiei Franceze de Fotbal: când va fi prezentat Zinedine Zidane

12:48

„U” Cluj – Brann (LIVE TEXT, 20:00). „Șepcile roșii” vor revanșa după eliminarea din preliminariile Europa League

1 Lovitură de teatru: Lionel Messi, desemnat cel mai bun jucător de la Campionatul Mondial 2 FCSB a prezentat oficial al doilea transfer al zilei! Lovitură după lovitură în mercato pentru roş-albaştri 3 Gicu Grozav a semnat! Destinaţie surpriză a fostului jucător de la Petrolul Ploieşti 4 Cu ce echipă semnează Baba Alhassan. Destinaţie surpriză 5 Veste mare pentru FCSB venită din Turcia despre Denis Drăguş 6 Cutremur în Gruia! CFR Cluj, o nouă interdicţie la transferuri! Iuliu Mureşan e gata să îşi dea demisia
Citește și