Dănuţ Lupu a lansat un nou atac la adresa lui Gică Hagi, pe care îl consideră responsabil pentru lipsa sa de la echipa naţională. Lupu a adunat doar 14 selecţii, cu toate că a fost printre cei mai talentaţi jucători ai generaţiei sale.
Fostul jucător al lui Dinamo susţine că Hagi era chiar cel care făcea convocările la echipa naţională, în perioada Generaţiei de Aur, având o mare influenţă asupra lui Anghel Iordănescu.
Dănuţ Lupu, un nou atac dur la adresa lui Gică Hagi
„Eu nu am făcut niciodată un lucru în care să nu joc cu Hagi. Să înţeleg că el a făcut-o de un am fost chemat la echipa naţională? E un regret foarte mare, că am doar 14 selecţii la echipa naţională. De ce nu eram chemat? Normal că e vorba şi de Hagi. Eu, până acum 3 ani, am avut răutăţi faţă de el.
Până la urmă, îţi dau un exemplu. Acum 10 ani, mai jucam şi eu şi el (n.r.- meciuri demonstrative). Primul lucru pe care îl întreba era „Lupu vine?”. Ne lăsasem de fotbal. Care era problema lui? Dacă veneam eu, nu venea el. Am îmbătrânit şi nu mă mai interesează.
A fugit mereu de dueluri, până şi verbale. Eu nu am putut să îl înţeleg. Nu am vrut să mă impun în faţa lui sau a celorlalţi. Ştim foarte bine că acele convocări la echipa naţională tot el le făcea, cu încă doi-trei. Fără să ştirbesc autoritatea lui nea Puiu, la antrenamente, tot ce voiau ei făceau.
Dănuţ Lupu, 3 titluri de campion
Nu am avut niciun conflict cu el, până la acel meci cu Franţa, când ne-am certat niţel. Poate mi se trage de la meciul ăla din 90 cu Danemarca, în care tot stadionul striga Lupu. Aveam eu vină că striga lumea „Lupu” şi nu striga „Hagi”? Lăsând asta la o parte, Hagi a fost un jucător genial”, a spus Lupu, în cadrul podcastului „Tare de tot”.
Lupu a câştigat trei titluri de campion în carieră, câte unul cu Dinamo, Panathinaikos şi Rapid. În cele 14 selecţii adunate la echipa naţională, el nu a marcat niciun gol. S-a aflat printre cei care au executat penalty-urile în duelul din optimile CM 1990, cu Irlanda. Daniel Timofte a fost singurul care a ratat atunci, pe lista marcatorilor fiind şi Gică Hagi, Iosif Rotariu şi Ionuţ Lupescu.
Gică Popescu îl pune la punct pe Dănuț Lupu
Gică Popescu, președintele Farului Constanța, îl pune la punct pe Dănuț Lupu, după atacul la Gică Hagi. Recent, Dănuț Lupu a avut un discurs critic la adresa lui Gică Hagi, pe care nu îl consideră „Regele fotbalului românesc”.
