Update: Edi Iordănescu a plecat de la sediul FRF, unde a negociat cu Burleanu preluarea naționalei României
De Antena Sport
Publicat: 18.01.2022, 13:45
Actualizat: 19.01.2022, 1:40
Update 14:22: Edi Iordănescu a părăsit sediul Federației Române de Fotbal, ieșind din clădire alături de Mihai Stoichiță. Negocierile dintre cele două părți vor continua!
Conform fanatik.ro, Edi Iordănescu are șanse mari de a deveni noul selecționer, după ce Ladislau Boloni nu a mai dat niciun răspuns ofertei venite de la FRF.
Mihai Stoichiţă a anunţat că Federaţia negociază cu 3 antrenori
Mihai Stoichiţă a dat detalii despre negocierile cu viitorul selecţioner. Federaţie ţine la clauza legată de Liga Naţiunilor. Stoichiţă a spus că obiectivul este ca echipa naţională să nu retrogradeze în urna a treia. Stoichiţă spune că s-a negociat cu 3 antrenori: Ladislau Boloni, Adrian Mutu şi Edi Iordănescu.
„Au fost discuții cu Boloni, Adi Mutu și Edi Iordănescu. Fiecare a primit același gen de contract, în care sunt stipulate niște clauze. Nu se poate să nu există obiective. Federația nu vrea să păcălească un selecționer, vrem doar să câștigăm. Contractul este până după Campionatul European, în caz că te califici.
Este prima dată când discutăm cu 3 persoane! A fost Loţi, într-adevăr, înaintea lui Adi şi Edi. Au fost discuții cu Adi Mutu și Edi Iordănescu. În ultima vreme s-a discutat numai telefonic cu Boloni. A urmat o întâlnire cu Adi.
Ninge foarte tare la Târgu Mureș, nu a putut veni astăzi (n.r.- Ladislau Boloni). Este foarte greu să ajungă cu mașina. E riscant. Dacă va pica cu toţi 3, atunci vom vedea. Nu încercăm să obţinem avantaje din acest contract. Contractul este până după Campionatul European, în caz că te califici. Este un obiectiv intermediar. Ce facem dacă retrogradăm în urna a treia? Niciun selecţioner nu a fost demis. Nici pe Cosmin, nici pe Mirel. Ne-am fi dorit să continuăm la acel baraj cu Cosmin. Şi cu Mirel la fel.
Şi angajatorul şi angajatul vin cu pretenţii. Asta este pretenţia acum. Să nu retrogradăm din urna a doua. Şi dacă terminăm pe locul 3, dacă am avut ghinion şi nu a intrat, asta e„, a spus Mihai Stoichiţă la digisport.ro.
Edi Iordănescu, dispus să devină selecţionerul României
Edi Iordănescu e dispus să devină selecţionerul României. Acesta se consideră pregătit pentru o astfel de experienţă, după ce a câştigat titlul cu CFR Cluj şi a avut rezultate excelente la FCSB. Din informațiile AS.ro, negocierile dintre Edi Iordănescu și Federație au intrat în impas.
Din câte se pare, șefii fotbalului românesc vor să treacă în contractul viitorului selecționer o clauză conform căreia acesta să poată fi dat afară dacă nu câștigă grupa din Liga Națiunilor.
- Edi Iordănescu a fost la Federația Română de Fotbal
- Iordănescu e favorit să preia naționala României
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY