Mirel Rădoi a şocat după egalul chinuit din Irlanda de Nord. "Ne-am îndeplinit obiectivul!" Ce a spus despre calificarea la CM 2022

De Mihai Ispas
Publicat: 18.11.2020, 21:15

Mirel Rădoi şi jucătorii naţionalei Nedelcearu, Toşca şi Bancu

profimediaimages

Mirel Rădoi, bucuros alături de Nedelcearu, Toşca şi Bancu

România a reuşit doar un rezultat de egalitate, 1-1, după ce a fost condusă în Irlanda de Nord. Tricolorii vor merge însă în urna a doua la tragerea la sorţi a preliminariilor Cupei Mondiale din Qatar, cu ajutorul Serbiei, care a bătut Rusia cu 5-0.

Reclamă

Mirel Rădoi: „Acesta a fost obiectivul”

Rădoi spune că acesta a fost obiectivul pe care l-a avut la naţională şi că reprezintă o performanţă pentru România.

Reclamă

„Nu este o performanţă la fel de mare ca o calificare la Euro, dar nu cred că trebuie neglijată această performanţă. Acesta a fost obiectivul. Noi, staff-ul tehnic, ne-am impus ca obiectiv să câştigăm grupa, deşi aveam adversari mai puternici, precum Norvegia şi Austria”, a spus Rădoi.

Ce a spus Rădoi despre calificarea la CM 2022

Chiar dacă a reuşit să ducă România în urna a doua, Rădoi nu crede că România este favorită la calificare.

„Nu pot spune în procente ce şanse avem. Nu înseamnă că din urna a doua suntem calificaţi. Putem pica cu echipe bune din urna a treia”, a spus selecţionerul.

El şi-a anunţat şi planurile pentru continuarea mandatului. „Jucătorii trebuie să plece de aici mai motivaţi, să transmită acest spririt şi colegilor lor de la echipele de club, să apară astfel concurenţa”, a mai spus Rădoi la Pro TV.

Cum arată urnele pentru tragerea la sorţi a preliminariilor CM 2022

Urna 1: Belgia, Franța, Anglia, Portugalia, Spania, Italia, Danemarca, Croația, Germania, Olanda

Urna 2: Elveția, Polonia, Suedia, Țara Galilor, Austria, Ucraina, Turcia, Serbia, Slovacia, România

Urna 3: Rusia, Irlanda, Norvegia, Ungaria, Cehia, Scoția, Islanda, Irlanda de Nord, Finalnda, Bosnia,

Urna 4: Grecia, Slovenia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Albania, Bulgaria, Belarus, Israel, Georgia, Luxemburg,

Urna 5: Cipru, Armenia, Feroe, Azerbaijan, Estonia, Kosovo, Kazahstan, Lituania, Letonia, Andorra,

Urna 6: Moldova, Malta, Liechtenstein, Gibraltar, San Marino

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
11:35

VIDEOColorado Avalanche – Dallas Stars 5-1! Victorie categorică pentru campioana din 2022 în primul meci al seriei

11:32

Cum vrea să o bată Cristi Chivu pe Juventus. Nu mai acceptă paşi greşiţi: „Aş vrea să văd asta”

11:02

Câţi suporteri vor fi la derby-ul FCSB-CFR Cluj. Meci crucial în lupta pentru titlu

10:59

VIDEOLos Angeles Clippers – Denver Nuggets 110-112! Victorie în overtime pentru Nuggets, în meciul 1 al seriei

10:41

Noi probleme pentru Dennis Man! Anunţul italienilor înainte de Parma-Juventus. Decizia lui Cristi Chivu

10:13

„Poate să rezolve campionatul!” Verdict înaintea derby-ului FCSB-CFR Cluj. Giovanni Becali a spus clar

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s