
Octavian Popescu, în timpul antrenamentului de la naţionala U21/ frf.ro
A avut loc primul antrenament al naţionalei U21, înainte de Campionatul European, turneu care se va desfăşura în această vară. „Tricolorii mici” s-au antrenat pe stadionul Dinamo, sub privirile selecţionerului Emil Săndoi. Octavian Popescu, mijlocaşul celor de la FCSB, a fost unul dintre jucătorii prezenţi la sesiunea de pregătire.
Naţionala U21 a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru Campionatul Europan. Turneul final se va desfăşura în perioada 21 iunie – 8 iulie, iar unele meciuri se vor desfăşura şi în ţara noastră.
Primul antrenament al naţionalei U21, înainte de Campionatul European
Naţionala U21 urmează să efectueze un stagiu de pregătire în Italia, în vederea pregătirii pentru turneul final european din această vară. Până atunci, o parte dintre „tricolorii mici” s-au antrenat pe stadion celor de la Dinamo.
Emil Săndoi a avut la dispoziţie 22 de jucători, printre care Octavian Popescu, David Miculescu şi Jovan Markovic.
De asemenea, conform informaţiilor frf.ro, lotului lui Emil Săndoi urmează să i se alăture alţi cinci jucători, până la cantonamentul din Italia.
„Tricolorii se vor pregăti în București până pe 5 iunie, când este programată plecarea către Italia, pentru un stagiu de pregătire de 7 zile. Tricolorii vor reveni în cantonament pe 14 iunie, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, unde se vor pregăti pe toată perioada Campionatului European”, se arată în anunţul postat de frf.ro.
Lotul preliminar al României U21 pentru Campionatul European 2023
Lotul preliminar al selecţionatei României U21 pentru Campionatul European 2023 a fost anunţat de Emil Săndoi, înainte de competiţia ce va avea loc în România şi Georgia.
Naţionala României U21 va participa în luna iunie la Campionatul European U21, turneu găzduit de România şi Georgia. Tricolorii fac parte din Grupa B, alături de Spania, Ucraina şi Croaţia. Selecţionerul Emil Săndoi a trimis convocări pentru 27 de jucători pentru Campionatul European Under 21.
