Răzvan Lucescu ştie ce îi lipseşte României, după înfrângerile din Liga Naţiunilor: „E vorba despre personalitate”
De Viviana Moraru
Publicat: 18.06.2022, 10:00
Răzvan Lucescu ştie ce îi lipseşte României, după înfrângerile din Liga Naţiunilor. Antrenorul lui PAOK Salonic este de părere că echipa naţională nu are un lider, Vlad Chiricheş nefiind potrivit pentru acest rol.
România a suferit o înfrângere ruşinoasă cu Muntenegru, pe teren prorpiu, scor 0-3. În actuala ediţie de Liga Naţiunilor, sub comanda lui Edi Iordănescu, echipa naţională a suferit trei înfrângeri, din patru meciuri, şi se află pe ultimul loc în grupă.
Răzvan Lucescu ştie ce îi lipseşte României, după înfrângerile din Liga Naţiunilor
Răzvan Lucescu, fostul selecţioner al României, consideră cu Răzvan Marin şi Vlad Chiricheş nu se pot numi lideri ai echipei naţionale. Acesta le recunoaşte importanţa în cadrul lotului, însă nu le poate atribui rolul de conducător al naţionalei.
„E vorba despre personalitate, pentru că Răzvan Marin, un jucător foarte bun, a retrogradat la Cagliari. Nu putem vorbi despre un Răzvan Marin lider, personalitate puternică. Şi chiar dacă ar fi fost şi putea să retrogradeze, dar el nu este, el este un jucător individual foarte bun, pe care oricine îl vrea, dar el nu este un lider de echipă.
Despre Chiricheş şi susţin asta de mult. E un jucător bun, dar nu este lider, dar noi aici îi considerăm lideri. Ca să fii lider trebuie să o ai în sânge. Nu avem lideri, iar faptul că ei sunt consideraţi lideri le creează o problemă. Ori pune presiune foarte mare, ori îl duce pe unul sau altul, nu pe Marin, cu siguranţă, în situaţia de a fi superficial, pentru că nu ştie să gestioneze”, a declarat Răzvan Lucescu, pentru Orange Sport.
Răzvan Lucescu a dezvăluit cum au decurs negocierile cu FRF pentru postul de selecţioner
Răzvan Lucescu a dezvăluit cum au decurs negocierile cu FRF pentru postul de selecţioner. În urmă cu câteva luni, Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă au avut o întâlnire cu antrenorul lui PAOK, în Grecia. Cei trei au fost fotografiați la masă la un restaurant.
Lucescu Junior a mai fost selecționer în perioada aprilie 2009 – iunie 2011. Acesta a condus naționala României în 21 de partide și a obținut 8 victorii, 5 egaluri și 8 înfrângeri.
„Da, m-a deranjat. A fost o cină privată, în timpul meu privat, eu fiind antrenor la PAOK. Am ieşit pentru o cină, nu pentru o discuţie despre echipa naţională. Nu mi s-a părut OK. Nu judec pe nimeni, chiar nu ştiu cum a apărut informaţia.
Nu, mi-a fost puţin teamă să nu creadă cineva că eu am chemat pe cineva. E problema lor, dacă ei au făcut-o, cei de la FRF, e treaba lor dacă vor să se folosească de întâlnirea cu mine. N-aveau de unde ştii, s-au gândit că poate într-o discuţie cu mine mă pot convinge să vorbesc cu patronul şi să mă lase la naţională.
S-a mai întâmplat, a mai fost odată, în primul meu mandat la PAOK. Eram încă la masă când a apărut ştirea în România. Staff-ul meu şi un prieten bun de-al meu erau la altă masă, le-au spus că fusese o pereche de români în restaurant, perechea a ieşit după ce au venit Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă”, a declarat Răzvan Lucescu, potrivit orangesport.ro.
- Răzvan Lucescu ştie ce îi lipseşte României
- Echipa naţională se află pe ultimul loc în grupa de Liga Naţiunilor
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY