Reacţia lui Mirel Rădoi, după ce România – Norvegia s-a anulat: "Am fost surprins. Mă gândeam că poate fi reprogramat!" Noul obiectiv al selecţionerului
De Antena Sport
Publicat: 15.11.2020, 14:31
Mirel Rădoi a comentat decizia luată de autorităţile din Norvegia.
„Sincer, am fost surprins, dar oarecum mă gândeam la o astfel de decizie pentru că, în urmă cu câteva zile, naţionala Israelului a ajuns în Norvegia şi nu s-a disputat acea partidă şi mă gândeam că pot să urmeze aceste consecinţe.
Era dificil cu 3 zile în urmă să dea o decizie după care chiar propria naţională să poată să plece de acolo. În schimb, mă gândeam că poate fi reprogramat, dar am văzut regulamentul şi cred că în momentul de faţă nu se mai poate pune problema de reprogramare a partidei„, a spus Mirel Rădoi pentru site-ul Federaţiei Române de Fotbal.
Mirel Rădoi a înlocuit meciul cu Norvegia cu un joc şcoală
În locul partidei cu Norvegia, Mirel Rădoi va organiza, în această seară, un joc şcoală între tricolori.
„Chiar în această seară o să fie o parte a antrenamentului un meci între ei pentru că, din punct de vedere fizic, ceea ce am pregatit în aceste zile trebuia ca în seara asta să fie o risipă mare de energie„, a mai spus Rădoi.
Mirel Rădoi a anunţat noul obiectiv al naţionalei României
După ce partida cu Norvegia s-a anulat, Mirel Rădoi a anunţat noul obiectiv al naţionalei în grupa din Liga Naţiunilor.
„Trebuia să avem victorii în ambele partide pentru a putea spera la poziţia a doua. În continuare rămânem cu aceleaşi speranţe, să câştigăm partida de la Belfast şi trebuie să ne concentrăm pe acea partida ca pentru o finală„, a mai spus Mirel Rădoi.
- România - Norvegia s-a anulat
- Reacţia lui Mirel Rădoi
- PAOK - Levadiakos e live în AntenaPLAY, duminică, de la 19:30
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt LIVE în AntenaPLAY