Un altfel de Euro 2020 | CR7, 11 din 5, cât Platini într-unul
De Cătălin Oprișan
Publicat: 16.06.2021, 13:36
Povestea sa pe acest palier a pornit în 2004, chiar în Portugalia natală. Au urmat turneele din 2008, 2012, 2016 – campion european, precum și cel de anul acesta, de fapt, din 2020. Până atunci, 16 jucători reușiseră performanța de a ajunge la patru turnee finale.
Un altfel de Euro 2020 | Ronaldo, 11 reuşite
Când a pornit la drum la EURO 2020, CR7 avea 57 de partide – calificări și turnee finale, cu una mai puțin decât recordmanul Gigi Buffon, cu 58, performanță egalată în meciul cu vecinii noștri.
La cea de-a 176 prezență în echipa națională, Cristiano Ronaldo, 36 de ani, a punctat de două ori, ajungând la 11 reușite, ce l-au transformat în golgeterul all-time al acestei competiții. La startul ei, se găsea pe picior de egalitate cu marele Michel Platini, ambii cu nouă reușite, numai că acesta înscrisese toate ”bobițele! într-o singură ediție, cea din 1984, când Franța devenea regina Bătrânului Continent, după 2-0 cu Spania lui Arconada, Camacho ori Santillana.
- Un altfel de Euro 2020
- Cristiano Ronaldo scrie istorie
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY