Căpitanul Cehiei s-a năpustit asupra lui Istvan Kovacs: „Un îngâmfat! A vrut să fie omul meciului!”. Tomas Soucek a izbucnit

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 27.06.2024, 9:01
Actualizat: 27.06.2024, 12:12

Căpitanul Cehiei s-a năpustit asupra lui Istvan Kovacs

Căpitanul Cehiei s-a năpustit asupra lui Istvan Kovacs

Tomas Soucek și Istvan Kovacs, în timpul meciului Cehia - Turcia 1-2 / Profimediaimages

Căpitanul Cehiei s-a năpustit asupra lui Istvan Kovacs, după ce arbitrul român a acordat 19 cartonașe în timpul meciului Cehia – Turcia, scor 1-2. Tomas Soucek nu a mai rezistat și a izbucnit la adresa „centralului”.

Reclamă

Cehia a jucat în inferioritate numerică încă din minutul 20, după ce Barak a primit 2 cartonașe galbene și a fost eliminat. După fluierul final a fost haos pe teren și se putea lăsa cu o bătaie generală. Chory a văzut „roșu” direct, iar Soucek cartonaș galben. A fost avertizat și Guler de la turci.

Reclamă

Căpitanul Cehiei s-a năpustit asupra lui Istvan Kovacs

Este un lucru grozav că arbitrii vorbesc doar cu căpitanii. Dar am avut o discuție cu căpitanul Turciei, la final, și am convenit că acest arbitru a fost atât de îngâmfat încât nici nu a vrut să discute cu căpitanii. El a vrut să fie omul meciului, ceea ce e regretabil.

Este păcat, dar nu este vorba doar de asta. Nu am rezolvat bine situațiile la ambele goluri și acolo se decid jocurile.

(Reporter: În Premier League probabil ești obișnuit cu alte arbitraje…) Am fost surprins să văd cât de diferite au fost toate deciziile luate în acest meci. De fiecare dată când turcii cădeau la pământ era fault… e clar când văd că se fluieră totul. Am auzit că golul lui Kuchta trebuia validat. Poate cineva va crede că ne căutăm scuze, dar sunt momente care afectează întregul meci„, a declarat Tomas Soucek, potrivit isport.cz.

Niciodată în istoria unui turneu final nu au fost acordate mai multe cartonașe într-un singur meci. Precedentul record era deținut de Antonio Mateu Lahos, care arătase 18 cartonașe în meciul Argentina – Olanda, din sferturile Mondialului din 2022.

Istvan Kovacs, „distrus” după ce a acordat 19 cartonașe în Cehia – Turcia 1-2, la EURO 2024

Koacs i-a dat două cartonașe galbene lui Barak și a lăsat Cehia în inferioritate încă din minutul 20. A urmat un haos general, în care românul a acordat cartonașe atât pe teren, cât și la jucătorii de pe bancă.

După fluierul final a fost la un pas să se lase cu bătaie generală, iar Istvan Kovacs i-a arătat cartonaș roșu lui Chory și gabene pentru Soucek și Guler.

Atât fanii Cehiei, cât și ai Turciei, au dat de pământ cu Istvan Kovacs și le cer șefilor UEFA să nu îl mai delege la vreun meci de la EURO 2024.

Istvan Kovacs este cel mai slab arbitru din istorie. A pierdut controlul meciului. Tot ceea ce poate face este să împartă cartonașe galbene la toată lumea

Istvan Kovacs este cel mai slab arbitru din lume!

Istvan Kovacs nu ar trebui să mai arbitreze la EURO după Turcia vs Cehia. A pierdut total controlul și a izbucnit haosul. 18 cartonașe galbene, două roșii… nebunie!

Cehii au rămas în zece din minutul 20, când a fost eliminat Barak, iar Hakan Calhanoglu a deschis scorul pentru turci în minutul 51. Soucek a egalat în minutul 66, dar Cenk Tosun a marcat în minutul 90+4 golul victoriei turcilor. S-a terminat 2-1 pentru Turcia şi Portugalia a câştigat grupa, cu 6 puncte. Pe locul 2 s-a clasat Turcia, iar Georgia a venit pe 3, cu patru puncte, în timp ce echipa Cehiei, cu două puncte, părăseşte competiţia.

Istvan Kovacs a arbitrat la EURO 2024 și meciul Slovenia – Serbia 1-1. Astfel, pentru cele două partide în care a stat la centru va primi 10.000 de euro.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    21:16

    Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

    21:13

    LIVE TEXTRapid – U Cluj 0-1. Ovidiu Bic a deschis scorul. Duel „de foc” între Marius Șumudică și Ioan Ovidiu Sabău

    21:10

    VIDEOMax Verstappen, pole în Marele Premiu al Arabiei Saudite! Cursa e duminică (20:00, Antena 3 CNN și AntenaPLAY)

    20:59

    VideoAccidentul lui Lando Norris din calificările Marelui Premiu al Arabiei Saudite

    20:37

    VideoJurnal AntenaSport | Jucătorii de la CFR Cluj, învoiți pentru Înviere

    20:25

    VideoJurnal Antena Sport | Bănel Nicoliță își trăiește a doua tinerețe la Vălenii de Munte, în Liga 4

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors