România – Belgia, la EURO 2024 | Florin Răducioiu a văzut schimbarea lui Edi Iordănescu din echipa de start și a răbufnit
De Alex Ioniță
Publicat: 22.06.2024, 21:33
România – Belgia, la EURO 2024 | Florin Răducioiu a văzut schimbarea lui Edi Iordănescu din echipa de start și a răbufnit. Fostul internațional a vorbit despre primul 11 al tricolorilor.
Partida dintre România și Belgia va începe de la ora 22:00. Meciul de la Koln va fi în format LIVE TEXT pe AS.ro.
România – Belgia, la EURO 2024 | Florin Răducioiu a văzut schimbarea lui Edi Iordănescu din echipa de start și a răbufnit
Înainte de startul meciului, Florin Răducioiu a transmis că nu este de acord cu scoaterea lui Florinel Coman din „primul 11” al României.
Fostul mare internațional este de părere că o „echipă care câștigă” nu trebuie schimbată. Totuși, Răducioiu a transmis că Mihăilă, cel care l-a înlocuit pe Florinel Coman în echipa de start, este un jucător foarte ofensiv.
„Nu sunt de acord cu această schimbare. Echipa care câștigă nu se schimbă! Dar probabil selecționerul are niște motive bine întemeiate pentru a juca cu Mihăilă. Într-adevăr, e un jucător foarte ofensiv, dar nu știm cum va fi jocul. Nu cred că va mai fi precum cel cu Ucraina, e o echipă mult mai puternică din punct de vedere fizic. Nu știu cât îl va ajuta Mihăilă pe Bancu.
Mie mi-a plăcut de Coman. N-am văzut acel Coman de la echipa de club, are alt mod de a juca la națională, mie mi-a plăcut! Coman a acoperit acea zonă, a dat două șuturi. N-aș fi schimbat echipa, dar să-i dăm credit antrenorului, care a avut o mare intuiție de a-i titulariza pe Drăguș și Niță. Până la proba contrarie n-am ce să spun”, a spus Florin Răducioiu, citat de sport.ro.
Cum arată echipa României, pentru meciul cu Belgia:
- Florin Niţă – Raţiu, Drăguşin, Burcă, Bancu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Man, Drăguş, Mihăilă
Ilie Dumitrescu, prima reacţie când a văzut că Florinel Coman nu este titular în România – Belgia
Ilie Dumitrescu a avut prima reacţie când a văzut că Florinel Coman nu este titular în România – Belgia. Decizia luată de Edi Iordănescu nu l-a surprins pe fostul atacant din Generaţia de Aur. „Mister” a analizat singura schimbare făcută de selecţionerul României în primul 11, faţă de meciul cu Ucraina.
„Mă aşteptam să nu fie foarte multe schimbări, sunt totuşi 5 nopţi de la meciul cu Ucraina. Se merge pe aceeaşi strategie, pentru că întâlnim un adversar mai periculos. Apare Mihăilă şi aici sunt lucrurile foarte clare, titularul era Mihăilă înaintea meciului cu Ucraina. Florinel Coman a fost foarte disciplinat din punct de vedere tactic, a fost o surpriză pentru mine. A jucat un fotbal total, plus că nu pierde mingea.
Mihăilă are un plus de viteză, ceea ce va fi foarte important când vom intra în posesie. Mihăilă şi Man sunt jucători de viteză, în benzi avem o viteză foarte bună.
În ultimii 20 de metri, Drăguşin va fi ştampilă la Lukaku, la fel Marius Marin la De Bruyne. Joacă Doku, care din punct de vedere tactic este un jucător cu o calitate individuală extraordinară. Vom avea nevoie de spaţii reduse, avem nevoie să fie o echipă scurtă în seara asta„, a declarat Ilie Dumitrescu la digisport.ro.