Adrian Mutu este favorit să o preia pe FC U Craiova, după demiterea lui Eugen Trică.
Adrian Mutu, favorit să o preia FC U Craiova
„Briliantul” este liber de contract, iar banii nu ar fi o problemă. Fiul lui Mititelu, aflat la conducerea echipei cât timp tatăl său este la închisoare, a anunţat un buget la nivelul cluburilor de top din Liga 1. Familia Mititelu ar fi încheiat recent o afacere de 80 de milioane de euro.
„Scopul meu este acela de a câştiga trofee, am dorinţa de a antrena o echipă de club. Nu neg acest lucru şi de aceea mi-am luat o pauză, ca să mă gândesc. Trec printr-un moment bun al carierei, sper să am oferte, să mă gândesc la ele pentru că vreau să iau o decizie bună. Sper să găsesc un proiect care să mă stimuleze, dar şi oameni care să mă susţină”, a spus „Briliantul” la „Marius Tucă Show”. CFR Cluj a fost şi ea interesată de Mutu, când Edi Iordănescu era decis să plece din Gruia.
În vârstă de 42 de ani, Adrian Mutu a pregătit doar două echipe de club: pe Voluntari, în 2018, şi pe Al Wahda U21, în 2018-2019.
FC U Craiova s-a despărţit astăzi de antrenorul Eugen Trică, la doar o zi după ce echipa a sărbătorit câştigarea Ligii a 2-a şi revenirea pe prima scenă a fotbalului din România.
Eugen Trică, dat afară la o zi după sărbătoarea promovării
Pe lângă Trică, au plecat şi 8 jucători: Ignacio Cacheiro, Andrei Ciolacu, Călin Cristea, Abdelaye Diakite, Alexandru Gîț, Arsene Luboya, Vali Munteanu și Federico Taborda.
„Le mulțumim antrenorilor Eugen Trică și Ovidiu Dănănae, precum și jucătorilor Ignacio Cacheiro, Andrei Ciolacu, Călin Cristea, Abdelaye Diakite, Alexandru Gîț, Arsene Luboya, Vali Munteanu și Federico Taborda pentru ajutorul lor și le urăm mult succes în carieră”, se arată într-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook a alb-albaştrilor.
„Situație mea este incertă, să vedem ce se va întâmpla de mâine încolo. Deocamdată ne bucurăm alături de suporteri. Vă rog să încetați cu aceste zvonuri (n.r. despre o trecere la CSU Craiova), eu cer să fiu respectat”, spunea ieri Trică, înainte să petreacă alături de fani.
- Mititelu îi caută înlocuitor lui Trică
- Mutu, favoritul patronului
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Elche – Real Madrid 2-3. Succes dramatic pentru Jose Mourinho! Carlos Espi, erou pentru „los blancos”
- Lionel Messi, convocat pentru un ultim dans cu naționala Argentinei! Când este programat meciul de adio
- Andrei Nicolescu recunoaşte public problema mare de la Dinamo: „Avem 20% din ce au FCSB, Craiova şi Rapid”
- Gigi Becali a anunţat motivul pentru care Mirel Rădoi nu-i răspunde: „El aşa face. L-am sunat ca naş”
- Rodri a venit cu replica după ce Barcelona l-a susținut pe Lamine Yamal pentru Balonul de Aur































