EXCLUSIV | Reacţia LPF după apariţia Super Ligii Europei: "E clar că UEFA e vinovată". Cum este ameninţată FRF + Prima decizie luată de forul european după lansarea noii competiţii

De Antena Sport
Publicat: 19.04.2021, 10:51

UEFA

profimediaimages

Secretarul LPF, Justin Ştefan, susţine că UEFA este vinovată de înfiinţarea Super Ligii Europei

Justin Ştefan a spus că era doar o problemă de timp până când va apărea Super Liga Europei, din momentul în care UEFA a acceptat să creeze Champions League, în 1992.

Reclamă

Reacţia LPF faţă de Super Liga Europei

„Cele 12 cluburi sunt branduri internaţionale (n.r. fondatoarele Super Ligii Europei), e clar că au trecut de mult de stadiul de a fi doar branduri locale sau naţionale, şi de aici această mişcare. Din perspectiva mea, e clar că UEFA e vinovată pentru că s-a ajuns aici. 

Reclamă

Trebuia să fii conştient că odată ce înfiinţezi acea competiţie, Champions League, creşterea discrepanţei între cluburile bogate şi cele mai puţin bogate sau chiar sărace va conduce lucrurile către o evoluţie naturală înspre această competiţie, Super Liga Europeană. 

În momentul în care a permis o distribuire inechitabilă a drepturilor comerciale, de televizare, realizate de competiţiile sale, a creat mediul propice pentru o asemenea competiţie. Cu o distribuire mai solidară, chiar egală, a banilor, cu siguranţă că nu s-ar fi ajuns aici”, a spus Justin Ştefan, în exclusivitate pentru AS.ro.

Ce decizie ar putea LPF în războiul cu FRF, după apariţia Super Ligii Europei

„La prima vedere, nu cred că are un impact prea puternic pe Liga Profesionistă din România. Cluburile noastre sunt departe de o astfel de competiţie. 

Prin această mişcare, Ligile Profesioniste vor fi puse în faţa unei situaţii interesante în următoarea perioadă. Aceea de a consolida un parteneriat cu Federaţiile Naţionale sau de a-şi creşte independenţa şi de a se îndrepta spre o organizaţie europeană independentă”, a mai declarat Justin Ştefan.

UEFA a aprobat noul format al Champions League, în ciuda lansării Super Ligii Europei

În ciuda lansării Super Ligii Europei, UEFA a aprobat astăzi în unanimitate noul format al Champions League. Comitetul Executiv a decis ca din 2024 să fie 36 de participante, în loc de 32, şi ca fiecare echipă să joace minimum 10 meciuri, cu 4 în plus. 

Propunerea a fost făcută de Asociaţia Cluburilor Europene, care era condusă de şeful lui Juventus, Andrea Agnelli. Acesta a demisionat însă pentru a lansat Super Lige Europei.

UEFA a amânat măsurile drastice împotriva cluburilor care au fondat Super Liga Europei. Una dintre variante era chiar suspendarea Champions League şi Europa League în actualul sezon.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga meciul Qarabag - FCSB?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:55 22 ian.

PSG, victorie cu Manchester City după o revenire fabuloasă! „Cetăţenii”, în pericol să fie OUT din Champions League! Cum arată clasamentul, cu o etapă înainte de final

23:41 22 ian.

Foto„Piesa de muzeu” scoasă la licitaţie de Mercedes. Preţul fabulos al monopostului din 1954

23:28 22 ian.

Kylian Mbappe a început să râdă, după ce a văzut gafa uriaşă comisă de portarul lui Salzburg! Reacţie virală a starului lui Real Madrid

22:54 22 ian.

Rodrygo, „dublă” de vis în Real Madrid – Salzburg! Vinicius şi Bellingham, pase spectaculoase în Champions League

22:49 22 ian.

Ofertă de 350 de milioane de euro pentru Vinicius Junior. Brazilianul ar putea doborî recordul de cel mai scump transfer din istorie

22:21 22 ian.

Verdict despre transferul lui Denis Ciobotariu la Rapid: „Nu poate juca peste el”

1 Ionuţ Nedelcearu, dorit de Dinamo! Andrei Nicolescu a confirmat interesul: „O oportunitate pentru noi!”s 2 Dorinel Munteanu, dezvăluiri despre revenirea în Liga 1. Oferta pe care nu ar putea să o refuze: „Asta este principala condiție”s 3 Plecare de ultimă oră de la Universitatea Craiova. Anunţul făcut de oltenis 4 Transfer de lux rezolvat de Rapid în locul lui Aaron Boupendzas 5 Pe ce loc a urcat Jaqueline Cristian în clasamentul WTA. Va fi cel mai bine clasată jucătoare din Românias 6 „Caz închis!” Mohamed Salah şi Van Dijk pleacă gratis de la Liverpool şi vor fi coechipieri la noua echipă. Şoc pe piaţa transferurilors

Cum își atrag zodiile sufletul pereche, potrivit astrelor. Care este arma lor secretă în iubire

4 zodii au o personalitate magnetică. Află dacă te numeri printre ele

Citește și