EXCLUSIV | Reacţia lui Gică Hagi după ce Diego Maradona a murit. "A fost o onoare comparaţia cu el. A fost un geniu"

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 25.11.2020, 16:30

Gică Hagi, alături de Diego Maradona

Facebook Gică Hagi

Gică Hagi, primele declaraţii după decesul lui Diego Maradona

O zi tristă. O zi tristă la nivel mondial. S-a stins unul dintre cei mai…un geniu…cei mai mari jucători, poate chiar cel mai mare jucător al lumii din toate timpurile. Un jucător care a jucat fotbal din placere.

Reclamă

Eu l-am cunoscut şi pe teren şi când eram mai mic şi când am fost mai mare. Din păcate, a venit şi o zi ca aceasta pe care nimeni nu şi-o doreşte. Nouă nu ne vine să credem că el nu mai există. Fotbalul e trist în momentul de faţă. E o zi tristă şi din păcate Dumnezeu să îl ierte şi să aibă grijă de el.

Reclamă

Reacţia lui Gică Hagi după ce Diego Maradona a murit

El o să rămână în inima noastră şi a tuturor, în inima tuturor de fapt, mai ales a celor din Argentina, a celor din Napoli şi a noastră, celorlalţi care l-am cunoscut, care am jucat cu el. Într-adevar, a fost un geniu. Cred eu că mulţi copii au jucat fotbal datorită lui.

În inimile noastre cu siguranţă va fi pentru totdeauna, pentru că a fost unic şi nu o să îl uite probabil nimeni niciodată.
Bineînţeles că eu când eram la începutul carierei şi am fost comparat cu el …vă daţi seama că eram şi mai fericit. Lumea m-a comparat cu el şi pentru mine a fost o onoare. El a fost un geniu
„, a spus Hagi, pentru Antena Sport. 

Diego Maradona a murit la 60 de ani

Maradona a murit în urma unui stop cardiac, la 60 de ani. El se afla la locuinţa sa din Tigre, unde se recupera după o operaţie la cap.

Clarin notează că, deşi mai multe ambulanţe s-au deplasat la locuinţa fostului fotbalist din cartierul SanAndres, acesta nu a mai putut fi salvat.

Maradona a fost operat cu succes pe creier, la 3 noiembrie, pentru îndepărtarea unui hematom subdural, descoperit în urma unei investigaţii CT.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:59

Marius Șumudică, semnal de alarmă după Rapid – U Cluj 0-2: „Totul sau nimic. Urmează meciul sezonului”

22:37

„Parcă îți vine și ție să cânți” Alex Chipciu, savuros despre atmosfera din Giulești! Ce regret are

21:52

Rapid – U Cluj 0-2! Bic și Macalou, „eroii” lui Sabău! „Șepcile roșii”, „coșmarul” lui Marius Șumudică

21:52

VIDEO„Nu mă așteptam” Max Verstappen, uimit după ce a obținut pole-ul în Arabia Saudită! De ce se teme în cursă

21:38

Barcelona, decizie radicală! Clubul depune plângere împotriva forurilor fotbalistice

21:16

Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s