Florin Prunea s-a descătuşat când a aflat că Răzvan Burleanu ar putea deveni preşedintele UEFA: „Să plece şi să ne lase!”
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 12.12.2023, 9:16
Florin Prunea a avut o primă reacţie după ce jurnaliştii britanici au anunţat că Răzvan Burleanu ar putea deveni preşedintele UEFA. Fostul portar al naţionalei României a avut un discurs dur la adresa preşedintelui FRF.
Jurnaliştii prestigiosului cotidian Independent au venit cu scenariul că Burleanu ar putea ajunge, în locul lui Aleksander Ceferin, la şefia UEFA! Aceştia au specificat că românul ar avea parte de „sprijin în calitate de posibil viitor preşedinte al UEFA„.
Florin Prunea, reacţie după anunţul că Răzvan Burleanu ar putea deveni preşedintele UEFA
Adversar declarat al lui Răzvan Burleanu, Prunea a ţinut să afirme că şi-ar dori ca preşedintele Federaţiei să renunţe la post pentru a deveni şeful fotbalului european.
”Să îl ia la ei acolo, să dea Dumnezeu, chiar mi-aș dori să vadă cum dezvoltă fotbalul Burleanu, pe terenurile din România cum se joacă în Liga 2.
La UEFA? (n.red. dacă Burleanu ar avea mijloace să dezvolte fotbalul la UEFA) Doamne ferește! Nu știu cine rămâne, dar să dea Dumnezeu să plece, să ne lase. Nu o spun cu răutate, o spun din suflet pentru fotbal”, a declarat Florin Prunea la digisport.ro.
Răzvan Burleanu ar putea ajunge în locul lui Aleksander Ceferin la şefia UEFA!
Aleksander Ceferin a ajuns să fie contestat. Slovenul în vârstă de 56 de ani şi-ar fi stârnit antipatia mai multor membri, după ce a anunţat că vrea să schimbe statutul UEFA. Totul pentru a putea obţine încă un mandat, al patrulea.
Britanicii de la The Independent anunţă că în tabăra celor care îl vor schimbat pe Ceferin este şi Răzvan Burleanu. Mandatul actualului preşedinte al UEFA se încheie în 2027, dar urmează un congres, la Paris, pe 8 februarie 2024.
Burleanu ar avea, în acest moment, sprijinul opozanţilor lui Ceferin şi ar avea susţinere pentru a fi candidat la alegerile pentru preşedinţia UEFA.
„Ceferin și aliații lui au ridicat propunerea la o întrunire a Comitetului Executiv al UEFA dinainte de tragerea la sorți pentru grupele EURO. Scopul este modificarea statutului UEFA, astfel încât slovenul să poată avea mai mult de trei mandate”, anunţă The Independent.
Răzvan Burleanu a fost reales la conducerea FRF în aprilie 2022. Este la al treilea mandat la Casa Fotbalului.
„Şef al Federaţiei Române din 2014, Burleanu este considerat a fi un administrator excelent şi responsabil. În vârstă de 39 de ani, are un doctorat pe management organizaţional, care a lucrat în politica din România şi în mai multe grupuri de lucru ale UEFA. Burleanu a fost ales membru al Consiliului FIFA în aprilie 2021„, mai specifică sursa menţionată.
- Răzvan Burleanu ar putea deveni preşedintele UEFA
- Reacţia imediată a lui Florin Prunea
- PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
- Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30