Alex Mitriţă şi-a decis viitorul! Neplătit de luni bune de Al-Ahli, internaţionalul român a luat decizia finală

De Dragoș Vasile
Publicat: 12.04.2021, 15:37

SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES via Hepta

Alex Miriţă şi-a decis viitorul

Neplătit de trei luni, Mitriţă voia să plece cu orice preţ de la Al-Ahli. Acesta a trimis o scrisoare oficială clubului în care cerea încheierea contractului. Totuşi, situaţia s-a schimbat, iar internaţionalul român va continua în Arabia Saudită.

Reclamă

Jurnaliştii de la arriyadiyah scriu că oficialii din conducerea clubului i-au achitat un salariu dintre cele restante, iar Mitriţă a fost de acord să îşi eşaloneze datoriile. Astfel, fosta vedetă a Craiovei va continua sub comanda lui Reghe la Al-Ahli. 

Reclamă

Cotat de site-urile de specialitate la 7 milioane de euro, Mitriţă a bifat în acest sezon 20 de apariţii pentru Al-Hilal, în toate competiţiile, reuşind să înscrie 4 goluri şi să ofere 5 pase decisive.

Laurențiu Reghecampf, debut de coșmar la Al Ahli! Echipa lui era condusă cu 0-3 după 28 de minute. Cât s-a terminat

Laurențiu Reghecampf a debutat cu stângul la noua sa echipă, Al Ahli. Alexandru Mitriță a fost doar rezervă la Al Ahli, care a avut o primă repriză de coșmar. Al Raed a înscris de trei ori în până la finalul primei jumătăți de oră. „Dubla” lui El Berkaoui și golul lui Djoum au răpus apărarea echipei lui Laurențiu Reghecampf.

„Reghe” a luat atitudine la pauză. L-a introdus în teren pe Mitriță, iar Al Ahli a reușit să reducă din handicap, grație reușitelor lui Aseri și Al Somah. A fost însă insuficient pentru echipa lui Reghecampf, care s-a văzut învinsă cu 2-3.

După acest rezultat, Al Ahli a rămas pe locul 7 în Arabia Saudită. Echipa lui „Reghe” și Mitriță este la 13 puncte în spatele liderului Al Hilal. În runda următoare, Al Ahli va juca cu Al Tawoon. De cealaltă parte, Al Raed a urcat pe locul 8, cu 32 de puncte.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:59

Marius Șumudică, semnal de alarmă după Rapid – U Cluj 0-2: „Totul sau nimic. Urmează meciul sezonului”

22:37

„Parcă îți vine și ție să cânți” Alex Chipciu, savuros despre atmosfera din Giulești! Ce regret are

21:52

Rapid – U Cluj 0-2! Bic și Macalou, „eroii” lui Sabău! „Șepcile roșii”, „coșmarul” lui Marius Șumudică

21:52

VIDEO„Nu mă așteptam” Max Verstappen, uimit după ce a obținut pole-ul în Arabia Saudită! De ce se teme în cursă

21:38

Barcelona, decizie radicală! Clubul depune plângere împotriva forurilor fotbalistice

21:16

Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors