Când se oprează Radu Drăguşin. Anunţul făcut de Florin Manea: „Prima intervenție din cariera lui”

De Alexandra Costea
Publicat: 6.02.2025, 16:39

Radu Drăguşin

Radu Drăguşin va fi operat săptămâna viitoare

Radu Drăguşin, după ce s-a accidentat - Profimedia

Radu Drăguşin va ajunge pe masa de operație după accidentarea suferită în ultimul meci al lui Tottenham din Europa League cu Elfsborg, scor 3-0. Florin Manea, impresarul internaționalului român a anunțat când va avea loc intervenția chirurgicală.

Reclamă

Impresarul lui Drăgușin a dezvăluit că acesta va fi operat săptămâna viitoare, aceasta fiind prima intervenție din cariera fotbalistului.

Reclamă

Când va fi operat Radu Drăguşin

De asemenea, Florin Manea a precizat că operația va avea loc la o clinică renumită din Londra, acolo unde au mai susținut intervenții chirurgicale fotbaliști precum Micky van de Ven și Betancur.

”Cred că săptămâna viitoare va fi operat. Este prima intervenție din cariera lui. Nu îi este teamă, este ceva care se întâmplă în fotbal. Este bine moral, am stat cu el de ziua lui. Ne-am simțit bine, chiar dacă, bineînțeles, este supărat. Mental, este pregătit să treacă peste tot.

Merge normal, nu în cîrje, doar că nu are voie să forțeze. Va fi operat la cea mai renumită clinică, acolo unde au fost și Van de Ven, Betancur. Pentru acest timp de accidentare se preconizează o pauză de 6-8 luni, dar la cum este Radu Drăgușin eu zic că o să fie mai repede”, a declarat Florin Manea, pentru sportpesurse.

Internaţionalul român cotat la 25 de milioane de euro s-a accidentat în meciul lui Tottenham cu Elfsborg. Spurs a făcut şi anunţul oficial legat de operaţia pe care o va suferi fundaşul de 22 de ani.

„Putem confirma că Radu Drăguşin va suferi o operaţie la ligamentul încrucişat al genunchiului drept. Radu va fi ajutat de stafful nostru medical care va decide când va reveni la antrenamente. Suntem cu toţii alături de tine, Radu”, a fost mesajul postat de Tottenham, pe contul de Instagram.

Ca urmare a accidentării grave suferite de Radu Drăguşin, Tottenham s-a reorientat şi a transferat de urgenţă un fundaş central. Kevin Danso, austriacul care va fi adversarul României în preliminariile World Cup 2026, a semnat cu Spurs în această iarnă.

Gică Hagi a comentat accidentarea lui Radu Drăguşin

Gică Hagi a vorbit şi despre accidentarea suferită de Radu Drăguşin. Fundaşul lui Tottenham va fi indisponibil pentru tot restul sezonului după ce s-a accidentat în timpul meciului din Europa League cu Elfsborg.

„(Retrăim visul american?) Asta nu depinde de mine, e simplu. Depinde de inspiraţie, să fie inspiraţi, antrenorii, staff-ul, nea Mircea. Am avut ghinion, ce s-a întâmplat cu Radu, am pierdut un jucător foarte bun, nu ne va fi uşor. Sperăm să treacă cât mai repede accidentarea. Se întâmplă lucruri, nea Mircea sper să aibă de unde să aleagă. Ei îşi doresc asta, după şi noi, să mergem acolo ar fi foarte, foarte frumos”, a declarat Gică Hagi.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    18:54

    „Pur și simplu s-a aruncat” Dezvăluiri cutremurătoare despre moartea lui Aaron Boupendza: „Lua nişte plicuri”

    18:24

    „Sunt foarte mulți oameni care profită!” Ioan Ovidiu Sabău, semnal de alarmă după moartea lui Aaron Boupendza

    17:58

    Video„Se poate distanţa etapa asta” Verdictul „eurofantasticului” Sorin Paraschiv în lupta pentru titlu!

    17:40

    Video„Cine ia titlul?” Răspunsul „eurofantasticului” Sorin Ghionea! Ce a spus de Craiova lui Mirel Rădoi

    17:35

    Florin Prunea știe care este „marea problemă” de la FCSB! Mesajul transmis înaintea derby-ului cu CFR Cluj

    17:20

    VideoAntenaSport Update. Cele mai tari ştiri ale zilei de 17 aprilie

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 6 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns