Ce înseamnă verdictul cu privire la Super Liga Europeană pentru fotbal
Publicat: 21.12.2023, 21:31.
Curtea Europeană de Justiţie a decis joi că UEFA, organismul de conducere al fotbalului european, şi omologul său mondial, FIFA, au încălcat legislaţia UE atunci când au împiedicat 12 cluburi să formeze o Super Ligă Europeană.
Real Madrid, Barcelona şi Juventus, plus alte nouă cluburi importante din Europa au anunţat înfiinţarea ESL – o ligă închisă – în aprilie 2021. Compania de dezvoltare sportivă A22 a ajutat la crearea ESL. Dar demersul a eşuat în 48 de ore, după ce un val de proteste din partea fanilor, guvernelor şi jucătorilor a forţat Manchester United, Liverpool, Manchester City, Chelsea, Tottenham Hotspur, Arsenal, AC Milan, Inter Milano şi Atletico Madrid să se retragă, relatează news.ro.
Ce înseamnă verdictul cu privire la Super Liga Europeană pentru fotbal
Bernd Reichart, directorul executiv al A22, a declarat că ESL a dorit să spargă ceea ce el a descris ca fiind un monopol al competiţiilor gestionate de UEFA, care organizează competiţii europene de aproape 70 de ani şi care vede ESL ca pe o ameninţare semnificativă.
Atunci când cluburile în cauză au fost ameninţate cu sancţiuni, ESL s-a adresat instanţei de judecată, susţinând că UEFA şi FIFA deţin o poziţie de monopol care încalcă legea Uniunii Europene privind concurenţa şi libera circulaţie.
În ciuda faptului că nouă cluburi s-au retras, cele trei cluburi care nu s-au retras – Real Madrid, Barcelona şi Juventus – încă mai sperau să pornească ESL. Cu toate acestea, Juventus a optat să se retragă la începutul acestui an, când consiliul de administraţie al clubului italian s-a schimbat.
Real şi Barca au sesizat o instanţă spaniolă, care a cerut ulterior îndrumări de la Curtea Europeană cu sediul în Luxemburg.
Care a fost verdictul Curţii Europene de Justiţie
Curtea a declarat că UEFA şi FIFA au încălcat legislaţia UE prin faptul că au împiedicat formarea unei SuperLigi şi că au abuzat de poziţia lor dominantă interzicând cluburilor să concureze în ESL.
Curtea a precizat că atât reglementarea, cât şi organizarea de competiţii sportive nu constituie o încălcare a legislaţiei UE în materie de concurenţă şi că federaţiile sportive pot refuza accesul terţilor pe piaţă, dar numai dacă refuzul este justificat de obiective reale.
Instanţa a adăugat că, în acest moment, „nu există un cadru pentru regulile FIFA şi UEFA care să asigure că acestea sunt transparente, obiective, nediscriminatorii şi proporţionale”.
În hotărârea instanţei se arată că ambele organisme trebuie „să se conformeze regulilor de concurenţă şi să respecte libertatea de circulaţie”, adăugând că normele lor privind aprobarea, controlul şi sancţiunile reprezintă restricţii nejustificate ale libertăţii de a furniza servicii.
„Curtea observă că organizarea de competiţii de fotbal între cluburi şi exploatarea drepturilor mediatice sunt, în mod evident, activităţi economice”, a precizat aceasta. „Prin urmare, acestea trebuie să se conformeze regulilor de concurenţă şi să respecte libertăţile de circulaţie.”
Cu toate acestea, instanţa a precizat că hotărârea nu înseamnă neapărat că proiectul ESL trebuie să fie aprobat. Acest lucru urmează să fie decis de instanţa spaniolă.
În acest caz, Curtea de Justiţie a interpretat doar dreptul Uniunii Europene sau validitatea unui act al Uniunii Europene, nu a decis litigiul în sine.
Grupările europene se pot înscrie într-o altă ligă continentală fără ameninţarea unor sancţiuni!
Verdictul înseamnă că grupările europene se pot înscrie într-o altă ligă continentală – fără ameninţarea unor sancţiuni – în loc să joace în competiţii gestionate exclusiv de UEFA, mai notează sursa citată.
La scurt timp după verdict, A22 a lansat o altă propunere pentru noi competiţii cu 64 de echipe masculine şi 32 de echipe feminine care să joace meciuri în timpul săptămânii într-un sistem de ligă în toată Europa.
Deşi proiectul iniţial al Super Ligii era o competiţie închisă, în noua competiţie, cluburile ar urma să participe pe baza meritelor sportive, fără membri permanenţi. De asemenea, cluburile ar rămâne în ligile lor naţionale respective.
Cu toate acestea, nu există nicio garanţie că cluburile din Premier League se vor înscrie în noua competiţie.
La două luni după ce cele şase cluburi englezeşti s-au retras din proiectul din 2021, acestea au declarat că vor plăti o sumă totală de 22 de milioane de lire sterline (27,78 milioane de dolari) ca „un gest de bunăvoinţă”.
Ele riscă o penalizare de 30 de puncte dacă vor încerca o mişcare similară în viitor, în timp ce Premier League a mai spus că fiecare dintre ele va fi amendată cu 25 de milioane de lire sterline dacă va încerca o nouă desprindere.
Reacţia dură a preşedintelui UEFA, Aleksander Ceferin, după decizia istorică a Curţii Europene de Justiţie privind Super Liga!
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a avut o reacţie dură după ce a aflat decizia Curţii Europene de Justiţie privind Super Liga. Proiectul poate să înceapă, a decis CJUE.
Ceferin a avut un discurs în care a criticat din nou acest proiect. Printre altele, preşedintele UEFA a fost ironic, afirmând că proiectul poate începe cât mai curând, dar cu… doar două echipe!
”Această hotărâre nu înseamnă o aprobare sau o validare a așa-numitei Super Ligi. Nu vom încerca să-i oprim. Pot crea ce vor. Sper să înceapă fantasticul turneu cât mai curând. Cu două echipe. Sper că știu ce fac, dar nu sunt sigur de asta. Fotbalul nu e de vânzare! Suntem uniți și ne vom proteja împotriva acestor atacuri. Suntem ofensați!”, a declarat preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, citat de Sky Sports.
Ceferin şi-a manifestat speranţa că cele mai multe echipe vor refuza să participe la acest proiect uriaş. ”Nu am spus că alte cluburi nu pot merge la alte competiții. Există libertate. Actuala Champions League protejează cluburile și acordă prioritate ligilor naționale. De exemplu, Girona, liderul din Spania, nu ar putea intra în această competiție”, a mai declarat Ceferin.
- Ce înseamnă verdictul cu privire la SuperLiga Europeană pentru fotbal
- Echipele europene pot înfiinţa o SuperLigă fără să rişte sancţiuni
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY