Ce urmează pentru Ianis Hagi! Scoțienii au dat verdictul despre situația românului de la Rangers: „Nu e cale de întoarcere”
De Viviana Moraru
Publicat: 14.09.2024, 17:28
Scoțienii au dezvăluit ce urmează pentru Ianis Hagi la Rangers. Aceștia au oferit detalii despre situația internaționalului român, ajuns la echipa a doua a scoțienilor.
Ianis Hagi nu a fost inclus în lotul echhipei mari a lui Rangers, în acest sezon. Internaționalul român nu face parte nici din lotul scoțienilor pentru confruntările din grupa de Europa League.
Ce urmează pentru Ianis Hagi la Rangers
Scoțienii au oferit noi detalii despre Ianis Hagi, după ce fiul „Regelui” a continuat la formația de pe Ibrox, în ciuda faptului că Philippe Clement nu se bazează pe serviciile sale.
Ianis Hagi se vede nevoit să se antreneze cu echipa a doua a lui Rangers, în următoarele luni, până la următoarea perioadă de mercato. Scoțienii consideră că fiul „Regelui” va avea șansa să se despartă definitiv de formația de pe Ibrox, în iarnă.
„Indiferent cine a luat decizia ca Ianis Hagi să fie exilat, este clar la acest moment că pentru internaționalul român nu există o cale de întoarcere la prima echipă în viitorul apropiat.
Se pare că Ianis va petrece următoarele luni antrenându-se cu echipa secundă, iar în iarnă, când fereastra de transferuri se va deschide din nou, va putea pleca definitiv din Glasgow”, au notat scoțienii de la ibroxnews.com.
Antrenorul lui Rangers a vorbit despre Ianis Hagi
Antrenorul lui Rangers a vorbit despre Ianis Hagi! Phelippe Clement a dat toate cărțile pe față, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a declarat că situația internaționalului român nu s-a schimbat, nici după ce acesta a fost convocat la echipa națională.
Antrenorul lui Rangers a declarat că nu are rost să discute despre român, având în vedere că reincluderea lui Ianis în lotul primei echipe nu este doar decizia sa.
„Am mai spus-o în trecut, situația nu s-a schimbat. Nu e doar decizia mea. Vom vedea ce ne rezervă viitorul. Situația nu s-a schimbat în momentul de față și nu are sens să continuăm pe acest subiect”, a declarat Clement, în cadrul unei conferințe de presă.
Ianis Hagi nu a fost inclus de Rangers nici pe lista de jucători eligibili pentru meciurile din grupa principală a UEFA Europa League. În cadrul competiției, scoțienii se vor duela cu Lyon, Olympiacos, Tottenham, Manchester United și FCSB, însă „Prințul” nu va juca în niciun duel.