Cristiano Ronaldo, poker de senzație pentru Al-Nassr! Portughezul a marcat patru goluri, pentru Al-Nassr, în meciul cu Al-Wehda! Înaintea acestui meci, Al-Nassr se afla pe locul 2 din prima ligă saudită, cu 34 de puncte obținute după 15 meciuri jucate. Cristiano Ronaldo a fost transferat de Al-Nassr, la începutul acestui an, fiind liber de contract, după despărțirea de Manchester United.
Potrivit site-ului transfermarkt.com, Cristiano Ronaldo are o cotă de 20 de milioane de euro.
Cristiano Ronaldo, poker de senzație pentru Al-Nassr
Cristiano Ronaldo a marcat un gol de senzație, pentru Al-Nassr, în meciul cu Al-Wehda. În minutul 21, Abdulrahman Ghereeb i-a trimis o pasă fulminantă, lui „CR7”, în spatele fundașilor adverși, apoi starul celor de la Al-Nassr l-a executat pe portarul Abdulquddus Atiah cu un șut din unghi.
19 minute mai târziu, Ronaldo a marcat încă un gol, după o pasă filtrantă trimisă de Sami Al Najei.
În minutul 51, fostul jucător al lui Manchester United a majorat avantajul echipei, după ce a marcat un gol din penalty.
Fotbalistul lusitan, care a ajuns la vârsta de 38 de ani, a înscris și al patrulea gol, în minutul 61.
Cristiano Ronaldo a marcat golul 503 la nivel de ligi
Atacantul portughez a realizat o performanță fabuloasă în meciul cu Al-Wehda, marcând golul cu numărul 503 la nivel de ligi.
La ce echipe a marcat Cristiano Ronaldo cele 503 goluri:
- 311 – Real Madrid
- 103 – Manchester United
- 81 – Juventus
- 3 – Sporting
- 5 – Al-Nassr
Ce a declarat Luis Gustavo despre rolul lui Cristiano Ronaldo la Al-Nassr
Luis Gustavo, coechipierul lui Cristiano Ronaldo de la Al-Nassr, a declarat că meciurile echipei au devenit mult mai complicate de la transferul vedetei portugheze.
„Cu siguranță, prezența lui Cristiano Ronaldo face lucrurile mai complicate pentru noi, încât toate echipele caută să joace cât mai bine împotriva lui, deoarece fotbaliștii adverși sunt mai motivați.
Dar prezența lui la Al-Nassr oferă și un mare avantaj, pentru că tot grupul învață zilnic de la el, întrucât are abilități grozave atât la nivel tehnic, cât și la nivel fizic.
Cristiano Ronaldo a fost făcut pentru provocări și mereu reușește să le ducă la bun sfârșit. Iar toată lumea de aici așteaptă să vadă ce ne va face cadou. Deja a marcat primul său gol, deci a scăpat de presiunea acestui lucru”, a declarat Luis Gustavo, pentru express.co.uk.
Al-Nassr, mesaj special pentru Cristiano Ronaldo de ziua lui
Al-Nassr a transmis un mesaj special pentru Cristiano Ronaldo, de ziua lui. Starul lusitan a fost „uitat” de două dintre fostele lui echipe, anume Real Madrid şi Manchester United, formații care nu au publicat niciun mesaj de ziua starului portughez.
Al-Nassr a postat un videoclip pe conturile sociale, în care este prezentat Cristiano Ronaldo la prima şedinţă foto în calitate de jucător al formației din Arabia Saudită. Oficialii saudiţi au transmis şi un mesaj special de „La mulţi ani” atacantului lusitan.
„La mulţi ani celui mai bun din toate timpurile!”, se arată în postarea celor de la Al-Nassr.
- Cristiano Ronaldo, gol de senzație pentru Al-Nassr
- 38 de ani are Cristiano Ronaldo
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- 6 Hours of Spa-Francorchamps e live în AntenaPLAY, pe 9 mai
- A venit verdictul! Victorie la masa verde și o amendă uriașă după ce fanii au pătruns pe teren și meciul a fost abandonat
- Opriți jocul, PSG devine imposibil de oprit! Luis Enrique pregătește transferul cu care face echipa perfectă
- Cristi Chivu vrea un român la Inter. Pregătește un transfer de 20 de milioane de euro!
- Doi români, aduşi de Dan Șucu la Genoa. Răzvan Raţ i-a recomandat
- “Se iubeşte prea mult!” Gigi Becali e convins că Mirel Rădoi nu va reuşi în Turcia: “Din cauza mândriei”


































