Decizie istorică! Celebrul stadion Maracana se va numi "Regele Pele". Brazilienii au supus la vot marea schimbare
De Dragoș Vasile
Publicat: 10.03.2021, 20:10
Actualizat: 17.11.2022, 18:14
Celebrul stadion Estadio Jornalista Mario Filho, cunoscut de microbişti drept Maracana se va numi Regele Pele. Legendarul Pele va da numele arenei din Brazilia.
Celebrul stadion Maracana se va numi Regele Pele
Decizia a fost adoptată prin vot de Adunarea Legislativă din statul brazilian Rio. Legendarul fotbalist a fost ales pentru a purta numele stadionului datorită performanţelor reuşite în tricoul naţionalei Selecao. Pele a cucerit trei campioante mondiale.
Decizia a fost una controversată. Motivul? Brazilienii sunt de părere că Mario Filho, jurnalistul care a făcut eforturi pentru construirea stadionului care a fost inaugurat pe data de 16 iunie 1950, va fi dat uitării.
Napoli şi-a schimbat numele stadionului în memoria regretatului Maradona
Primarul din Napoli a anunţat, la scurt timp după trecerea în nefiinţă a lui El Pibe d’Oro, că stadionul San Paolo va fi redenumit Diego Maradona, în onoarea celui mai important jucător care a evoluat în tricoul echipei din Serie A.
Maradona a scris istorie la Napoli. A jucat acolo între 1984 şi 1991 şi a cucerit două titluri, o Cupă a Italiei, o Supercupă şi trofeul Cupei UEFA.
- Legendarul Pele va da numele stadionului Maracana
- Decizia, contestată de brazilieni
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY