Erling Haaland și Kylian Mbappe, tot mai aproape de Real Madrid! Florentino Perez își poate vedea visul cu ochii în scurt timp. Anunțul făcut de Marca

De Dragoș Vasile
Publicat: 29.12.2021, 18:20

Erling Haaland şi Kylian Mbappe

Erling Haaland şi Kylian Mbappe pot ajunge la Real Madrid

Colaj Profimediaimages

Erling Haaland și Kylian Mbappe, tot mai aproape de Real Madrid

Real Madrid poate aduce cele două vedete pe Santiago Bernabeu în viitorul apropiat. Marca anunță că, deși Kylian Mbappe a anunțat că nu se gândește la transferul la Real Madrid, superstarul francez va ajunge în cele din urmă la gruparea ”blanco”, liber de contract.

Reclamă

Sursa citată explică că marea problemă este cea a lui Erling Haaland, care o poate costa pe Real Madrid peste 100 milioane de euro. Florentino Perez este dispus să negocieze cu Mino Raiola și să facă un efort financiar imens. Impresarul superstarului norvegian așteaptă un comision incredibil, care se învârte în jurul a 50 de milioane de euro.

Reclamă

Dacă cele două mutări se vor concretiza, Real Madrid poate avea cel mai tare atac din fotbalul mondial. Kylian Mbappe – Karim Benzema – Erling Haaland este trio-ul care ar provoca „coşmaruri” oricărui adversar.

Se pregăteşte o nouă eră „galactică” la Real Madrid! Dezvăluirile preşedintelui La Liga

Real Madrid se pregăteşte să detoneze două „bombe” pe piaţa transferurilor. Erling Haaland şi Kylian Mbappe sunt cele două staruri care ar putea ajunge pe Santiago Bernabeu la finalul acestui sezon. Liderul detaşat din campionatul Spaniei îşi poate face o nouă echipă „galactică”.

Chiar preşedintele La Liga, Javier Tebas, l-a dat de gol pe Florentino Perez. Acesta a dezvăluit că nu se pune problema ca madrilenii să încalce regula fair-play-ului financiar. În schimb, rivala Barcelona îşi poate lua gândul de la golgheterul Borussiei Dortmund.

„Barcelona nu îl poate semna, în acest moment, pe Erling Haaland. În schimb, Real Madrid poate să îl ducă şi pe el, şi pe Kylian Mbappe.

Îmi doresc ca Mbappe să ajungă la Madrid şi să fie şi Haaland în Spania. Sunt cei mai buni. Toate informaţiile sunt că Mbappe va ajunge, în vară, la Real Madrid„, a declarat Javier Tebas, potrivit mundodeportivo.com.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
16:19

FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”

16:16

Luis Figo, verdict despre șansele României de calificare la World Cup 2026: „Aveți jucători tineri și buni”

15:34

Manchester City renunță la încă o vedetă după Kevin De Bruyne: „Să își găsească echipă”

15:33

Mihai Stoichiță a analizat prestația lui Louis Munteanu din FCSB – CFR Cluj 3-2: „Un jucător excelent”

14:59

Câte etape va fi suspendat Mihai Popescu după „parada” din FCSB – CFR Cluj 3-2! Ce scrie în Regulament

14:40

Dinamo – Universitatea Craiova LIVE TEXT (21:00). Oltenii atacă locul 2 din play-off. Echipele probabile

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis