Campionatul Mondial al Cluburilor a fost marcat de un nou scandal duminică seara, atunci când Real Madrid a dat peste Pachuca într-o partidă din grupe. Antonio Rudiger şi-a acuzat un adversar de insulte rasiste, iar arbitrul a semnalat că a luat la cunoştinţă cele întâmplate.
Gustavo Cabral, jucătorul vizat de fundaşul Realului, a expus povestea din punctul său de vedere şi a dezvăluit ce i-ar fi spus de fapt neamţului.
Cabral neagă acuzaţiile rasiste, dar spune că l-a jignit pe Rudiger
Fundaşul de 39 de ani trecut pe la Celta Vigo şi Levante nu s-a ferit să discute despre subiectul care a marcat într-o manieră negativă partida dintre Real Madrid şi Pachuca. Argentinianul a vrut să îşi facă dreptate şi să explice ce i-a transmis de fapt. Potrivit narativei sale, Gustavo Cabral nu a folosit niciun cuvânt rasist, dar l-ar fi jignit totuşi pe Rudiger.
“A fost o ceartă. Arbitrul a semnalat rasism, dar nu s-a întâmplat nimic. Este o expresie pe care o folosim mult în Argentina: laş de r***t. I-am tot spus acelaşi lucru. Dacă vreţi să vă uitaţi, o să vedeţi că îi spun «laş de r***t, ridică-te»“, a spus sud-americanul, potrivit mundodeportivo.com.
În plus, Cabral a menţionat că şi Rudiger ar fi vrut să instige la un conflict, punctând totuşi că situaţia s-a detensionat după meci:
“Rudiger îmi spunea că «te văd eu afară» şi făcea semne să ne batem. Eram şi eu nervos, ne certam pe tunel, dar nu a degenerat“, a adăugat Cabral.
Pierdere uriaşă pentru Xabi Alonso la Real Madrid: Jude Bellingham a anunţat că se va opera la umăr
Jude Bellingham a fost MVP-ul meciului Real Madrid – Pachuca 3-1, în cadrul Cupei Mondiale a Cluburilor. După partidă, starul de 21 de ani al Angliei a anunţat că se va opera la umăr la finalul competiţiei.
Mondialul Cluburilor se va termina pe 13 iulie, astfel că operaţia la umărul stâng al lui Bellingham ar putea avea loc la jumătatea lunii iulie. Conform beinsports.com, Jude va rata debutul sezonului de La Liga, unul care va începe pe 17 august.
