Selecţionerul naţionalei U19, Ion Marin, şi-a felicitat jucătorii pentru parcursul de la EURO U19. România a fost învinsă în semifinale, cu 3-1, de Olanda.
Ion Marin a punctat că tricolorii U19 puteau obţine mai mult în semifinala cu Olanda. El a catalogat drept “penibil” modul în care tricolorii au primit primul gol, marcat de Don-Angelo Konadu.
Ion Marin, după ce Olanda a învins România în semifinalele EURO 2025 U19: “Se putea mai mult”
„Vă mulţumesc pentru că aţi venit şi sunteţi în număr atât de mare. Le mulţumesc şi spectatorilor care au dat un ajutor imens acestor tineri. Le mulţumesc jucătorilor şi îi felicit pentru că sunt primii 4 în Europa.
Le mulţumesc şi îi felicit pentru comportamentul pe care l-au avut timp de 3 ani de zile de când lucrăm pentru a construi această echipă şi a juca la acest Campionat European.
Se pare că am reuşit ceva, poate reuşeam mai mult, poate nu, important este că am avut 3 meciuri foarte-foarte bune, în care am reuşit să acumulăm puncte şi să ne calificăm pentru semifinală. Semifinala am jucat-o, ne-am dorit din tot sufletul, din păcate am pierdut.
Parcă, totuşi, am un regret că nu am dat şi golul 2, parcă era mai frumos.
Mă aruncaţi într-o zonă în care nu-mi convine, pentru că am început cu felicitări, cu mulţumesc pentru copiii ăştia şi nu vreau să intru într-o zonă în care să înşiruim şi defecte.
(n.r: Se putea mai mult?) Se putea. Primul gol este penibil cum l-am luat. Celelalte, este o echipă care le-a lucrat, a pasat foarte repede, au fost rapizi, reactivi. Noi atât am putut să dăm în seara asta.

(n.r.: Cu ce rămânem după acest Campionat European?) Cu locul 4 în Europa. Şi cu un lot care poate să acceadă la U20, U21 şi, poate, din treaptă în treaptă să ajungă şi la echipa naţională mare”, a declarat Ion Marin, la conferinţa de presă, după eliminarea României U19 de la Campionatul European de la noi din ţară.
Olanda U19 – România U19 3-1. “Tricolorii” lui Ion Marin îşi încheie în semifinale aventura de la EURO 2025
Naţionala U19 a României a ratat calificarea în finala Campionatului European 2025, după ce a fost învinsă de Olanda cu 3-1, luni, pe Stadionul Rapid-Giuleşti.
Golurile au fost marcate de David Barbu (68) pentru România, respectiv Don-Angelo Konadu (35′), Kees Smit (41′) şi Aymen Sliti (52′) pentru Olanda.
Pe un stadion Giulesti arhiplin, tricolorii lui Ion Marin au început curajos semifinala cu Ţările de Jos şi ocaziile s-au succedat. Târbă a trimis primul şut pe poartă al românilor, în minutul 33, dându-i emoţii lui Heerkens, dar după trei minute olandezii au deschis scorul. Oufkir a centrat în faţa porţii, iar Konadu a înscris de lângă un apărător român. Kees Smit a majorat avantajul echipei lui Van der Veen în minutul 42, iar portarul Simon a scos de lângă bară, în minutul 45+2 la şutul lui Oufkir.
Tricolorii au avut o bară în finalul partidei
Ion Marin a efectuat trei schimbări la pauză, iar nou intratul Păcurar a şutat periculos în minutul 49, dar cei care au marcat au fost tot olandezii, prin Aymen Sliti, din pasa lui Smit, în minutul 53.
În minutul 68 tricolorii au înscris, după o fază la care Păcuraru i-a pasat lui David Barbu, acesta a şutat şi mingea, deviată, a intrat în plasă. 3-1 pentru Ţările de Jos, iar tricolorii au intensificat atacurile, punând presiune pe buturile apărate de Heerkens. Un contraatac purtat de David Barbu, în minutul 87 a fost irosit de Dănciuţiu, cu un şut pe lângă poartă, pentru ca în minutul 90+2 Szimionaş să lovească bara, iar Olanda – România s-a încheiat 3-1.
În finala Euro U19 echipa Olandei va înfrunta naţionala Spaniei, învingătoare cu un incredibil 6-5 în semifinala cu Germania.
OLANDA U19: Heerkens – Read, Ugwu, Janse, Djikstra – Verkujil (Boogaard 58), Smit (Vennegoor Of Hesselink 77), Land – Oufkir, Konadu (Panneflek 58), Sliti (Redmond 58). SELECŢIONER: Peter van der Veen
ROMÂNIA U19: Simon – Cercel (Bărăitaru 46), Fălcuşan, Marincău, Călugăr – Szimionaş – Târbă (Păcuraru 46), D. Matei, Guţea (Băsceanu 57) – Vermeşan (Dănciuţiu 77), Kodor (D. Barbu 46). SELECŢIONER: Ion Marin
Cartonaşe galbene: Konadu 19, Read 72 / Szimionaş 35, Guţea 44, D. Matei 70
Arbitru: Andrea Colombo (Italia) – Giuseppe Perrotti (Italia), Michael Obritzberger (Austria) – Antoni Bandic (Bosnia)
- Mircea Lucescu, anunț îngrijorător cu privire la titularul naționalei: „Starea lui s-a înrăutățit”
- Mihai Stoichiţă, încredere totală în Ianis Hagi: “Poate decide un meci în orice moment. E un jucător de valoare”
- Câte bilete s-au vândut până acum la România – Austria? Număr mare de spectatori așteptat pe Arena Națională
- Denis Drăguș ratează meciurile cu Moldova și Austria. Lovitură pentru naționala României
- Noua senzaţie din Liga 1 vrea la naţionala lui Mircea Lucescu: “Eu aleg România!”