News Alert | Drum liber pentru Dan Petrescu către Celtic. Neil Lennon şi-a dat demisia. Anunţul oficial

De Antena Sport
Publicat: 24.02.2021, 6:33

Dan Petrescu, în timpul unui meci

Abaca Press via Hepta

Dan Petrescu a plecat de la Kayserispor

„Neil a servit clubul ca jucător şi ca antrenor şi a avut multe succese. Să nu uităm că a reuşit tripla domestică de curând”, se arată într-un comunicat emis de scoţieni. 

Reclamă

„Am avut parte de un sezon dificil, din cauza multor factori. Este frustrant şi dezamăgitor că nu am putut să rămânem pe culmile din sezoanele trecute. Am muncit la fel de mult ca întotdeauna şi am încercat să rezolv lucrurile, dar nu am reuşit”, a spus Lennon, care va fi înlocuit de secundul John Kennedy, până la anunţarea unui nou manager. 

Reclamă

Lennon o lasă pe Celtic pe locul 2 în Scoţia, cu 64 de puncte, cu 18 mai puţine decât echipa lui Ianis Hagi, Rangers. 

Dan Petrescu, variantă pentru Celtic?

După ce şi-a dat demisia de la CFR Cluj, au existat zvonuri în presa din Scoţia că Dan Petrescu ar putea veni să lupte la titlu cu Ianis Hagi. Culmea e că tocmai marţi, „Bursucul” s-a despărţit de Kayserispor şi ar putea ajunge acum la Celtic.

La sfârşitul anului trecut, Dan Petrescu avea o cotă de 9/1 ca să o antreneze pe Celtic Glasgow. Cu Petrescu pe bancă, clujenii au eliminat-o pe Celtic în preliminariile Champions League şi au mers în grupe, cu o victorie impresionantă, 4-3, la Glasgow. 

Cele două formaţii s-au întâlnit apoi şi în grupele Europa League. Din patru întâlniri, Petrescu a obţinut două victorii, un egal şi a cedat o singură dată.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga meciul Qarabag - FCSB?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
8:55

Verdictul specialistului, după faza controversată în care Benfica a cerut penalty înainte de golul din prelungiri de 5-4 pentru Barcelona

8:34

Un supercomputer a dezvăluit posibilele meciuri din optimile Champions League! Care sunt echipele deja calificate

8:30

Rui Costa s-a dus peste arbitri după faza controversată din finalul meciului Benfica – Barcelona 4-5. Scandal uriaş la vestiare. Poliţia a intervenit

8:09

Antrenorul Benficăi a răbufnit după 4-5 cu Barcelona. Ce a făcut imediat după fluierul de final: „Cred că a fost o greşeală uriaşă a arbitrului”

0:36

Scandal uriaş, după Benfica – Barcelona 4-5! Jucătorii au sărit la bătaie şi Raphinha a explicat totul: „Toţi am fost nervoşi!”

0:11

EXCLUSIV„Îl iubesc pe tipul ăsta!” Luis Phelipe, mesaj savuros pentru Darius Olaru! Ce i-a spus înaintea transferului la FCSB

1 Un alt milionar român a devenit patron în Serie A! E oficial: „Suntem încântați să anunțăm achiziția”s 2 Recordul istoric stabilit de Novak Djokovic după calificarea în turul 3 de la Australian Open 2025. Victorie şi pentru Carlos Alcarazs 3 Ionuţ Nedelcearu, dorit de Dinamo! Andrei Nicolescu a confirmat interesul: „O oportunitate pentru noi!”s 4 EXCLUSIVVlad Chiricheş a plecat din cantonamentul FCSB. De când nu s-a mai antrenat fundaşul lui Elias Charalambouss 5 Dorinel Munteanu, dezvăluiri despre revenirea în Liga 1. Oferta pe care nu ar putea să o refuze: „Asta este principala condiție”s 6 Plecare de ultimă oră de la Universitatea Craiova. Anunţul făcut de oltenis

Cum își atrag zodiile sufletul pereche, potrivit astrelor. Care este arma lor secretă în iubire

4 zodii au o personalitate magnetică. Află dacă te numeri printre ele

Citește și