Paul Pogba a luat decizia! Clubul la care ajunge gratis, la vară! Și-a negociat deja salariul

De Antena Sport
Publicat: 31.10.2021, 12:52

Paul Pogba, într-un meci pentru Manchester United

Profimediaimages

Acesta a evitat să semneze prelungirea și din cauza situației incerte de la club, acolo unde managerul Ole Gunnar Solskjaer un a dat randamentul scontat de jucători și de fani.

Reclamă

Paul Pogba, drum liber spre Juventus

Sportitalia susține că Juventus este prima echipă pe lista campionului mondial, care a mai evoluat pentru bianconeri, în perioada 2012 – 2016, în care a câștigat 8 trofee, dintre care 4 titluri în Serie A.

Reclamă

Chiar dacă vine gratis, Pogba va avea un salariu important la Juventus (12 milioane de euro). ”Bătrâna Doamnă” va fi nevoită să vândă doi jucători, Aaron Ramsey și Weston McKennie. Suma pe care a plecat Pogba de la Juve la Manchester United, în 2016, a fost de 105 milioane de euro.

Manchester United nu-l mai vrea pe Paul Pogba

Inclusiv Paul Scholes, legenda lui Manchester United, spune că nu vrea să-l mai vadă pe starul francez pe Old Trafford. Dorința fostului mare mijlocaș s-ar putea îndeplini, conform ultimelor informații, anunţă espn.co.ok.

Pogba este cel mai scump transfer din istoria lui Manchester United, 105 milioane de euro în 2016, achitate celor de la Juventus. Singura modalitate prin care clubul de pe Old Trafford poate obține o sumă de bani în schimbul fotbalistului ar fi un transfer în fereastra de mercato din ianuarie, însă niciun club nu s-ar arăta interesat de mutare în perioada respectivă.

Paul Pogba, suspendat trei meciuri

Pentru eliminarea din meciul cu Liverpool, la doar 15 minute după ce a intrat pe teren, Paul Pogba a primit trei etape de suspendare, astfel că va rata jocurile cu Tottenham (0-3), Manchester City și Watford, următorul său meci din Premier League putând fi abia la finalul lunii noiembrie, contra lui Chelsea.

În acest sezon, Pogba nu a marcat pentru Manchester United, dar a oferit șapte pase decisive, patru dintre ele chiar în prima rundă, contra lui Leeds (5-1). În perioada petrecută de campionul mondial pe Old Trafford, acesta a strâns 218 meciuri, 38 de goluri și 49 de assist-uri.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
13:49

Lando Norris a dat verdictul despre lupta la titlul din Formula 1: „Mai avem mult de muncit”

12:52

Gigi Becali, primul transfer pentru sezonul viitor la FCSB: „Am dat deja comisionul”

12:28

Papa Francisc nu și-a ascuns niciodată iubirea față de fotbal: „Un antidot la subiectivism și egoism”

11:58

Echipa lui Cristi Chivu nu mai joacă luni! Meciul Parma – Juventus a fost amânat după moartea Papei Francisc

11:25

FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paşte

11:04

„Ofensă la adresa fotbalului!” Cristi Balaj a răbufnit după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Așa să îi ajute Dumnezeu”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 6 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis