Închide meniul
Video

Penalty incredibil scos de Jefte Betancor! Fostul golgheter al lui Hagi, “dublă” în Panserraikos – Panathinaikos 2-2

Iulian Focșăneanu Publicat: 12 ianuarie 2025, 19:16

Comentarii

Jefte Betancor şi Dragowski, în Panserraikos - Panathinaikos 2-2 / AntenaPLAY

Fază incredibilă în timpul meciului Panserraikos – Panathinaikos, scor 2-2, din etapa a 18-a a Superligii Greciei. Fostul golgheter al lui Gică Hagi, Jefte Betancor, a fost eroul gazdelor, cu o “dublă”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În meciul care a fost LIVE VIDEO în AntenaPLAY, atacantul spaniol şi-a ajutat echipa să revină de la 0-2 şi să producă surpriza. A marcat mai întâi în minutul 64, după care a scos un penalty incredibil. A provocat şi eliminarea portarului polonez Dragowski.

Penalty incredibil scos de Jefte Betancor în Panserraikos – Panathinaikos 2-2

Nimic nu anunţa faza încinsă din minutul 69. Jefte a fost împins de Dragowski şi i-a cerut explicaţii. Portarul lui Panathinaikos, care avea şi mingea în mână, a fost scos din minţi. L-a lovit cu capul pe Jefte Betancor, care a căzut şi l-a convins pe arbitru să acorde penalty.

“Centralul” s-a uitat spre tuşier şi a aşteptat confirmări că faza s-a petrecut în careu. Jefte era chiar pe linie în momentul în care a fost lovit.

Arbitrul nu numai că a arătat punctul de la 11 metri, ci l-a şi eliminat pe Dragowski. Au fost nervi pe teren şi goalkeeperul oaspeţilor a refuzat să părăsească terenul. În cele din urmă, a fost convins să ajungă la vestiare.

Reclamă
Reclamă

Între buturi a intrat Yuri Lodygin, dar rusul nu a putut interveni la execuţia lui Jefte. Ibericul a reuşit “dubla” şi a ajuns la 12 goluri stagionale. Este cel mai bun marcator din campionatul Greciei.

Panserraikos era fără gol în ultimele trei meciuri din campionat. A reuşit să o încurce surprinzător pe Panathinaikos, care poate fi egalată la puncte de PAOK. Echipa lui Răzvan Lucescu are duel cu Volos, LIVE în AntenaPLAY.

În sezonul 2021-2022, Jefte a marcat 16 goluri în 35 de meciuri pentru Farul lui Gică Hagi. A jucat apoi la CFR Cluj, până să ajungă la Panserraikos.

Reclamă

Care este noua poreclă a lui Răzvan Lucescu în Grecia

Răzvan Lucescu a avut parte de o întâlnire surprinzătoare pe aeroport, cu antrenorul echipei de baschet a lui PAOK, Massimo Cancellieri. Cei doi au făcut şi o poză care a fost postată pe reţelele de socializare ale campioanei.

Fotografia cu cei doi antrenori a apărut pe canalul de X al lui PAOK, de unde am aflat şi noua poreclă a lui Răzvan Lucescu. Antrenorul cu două titluri câştigate cu PAOK a fost numit „Generalul”, în timp ce italianul a fost poreclit „Maestrul”.

Anul trecut, atunci când se pregătea să câştige un nou titlu cu PAOK, Răzvan Lucescu a fost denumit „Strategul”, pentru felul în care a reuşit să se impună în play-off. După ultimul meci cu Panathinaikos, 4-1, în stagiunea precedentă, românul era numit „Mourinho al săracului”.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Ar trebui schimbaţi antrenorii la FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:11
VideoScandal uriaş după depăşirea lui Lando Norris: “Trebuie să te duci la un control! Cât de lipsit de creier poţi fi?”
23:46 30 nov.
Gigi Becali a făcut praf un jucător, după Farul – FCSB 1-2: “Doarme pe teren! Bine că nu am dat bani pe el”
23:40 30 nov.
Charalambous: “Această victorie contează mult!” Ce a spus şi despre penalty-ul la Târnovanu
23:24 30 nov.
David Miculescu, prima reacţie despre accidentare: “Trag în continuare”
23:19 30 nov.
“E fotbalist de fotbalist!” Gigi Becali a găsit noua “perlă” de la FCSB
23:07 30 nov.
Gigi Becali, atac la brigada de arbitraj: “Nu a fost penalty la Târnovanu”
1 Câţi bani a încasat Ronaldinho pentru meciul jucat la Iaşi, contra legendelor României. Suma incredibilă 2 Salariul fabulos pe care îl câştigă un jucător al Universităţii Craiova. E cel mai bine plătit jucător din Liga 1! 3 Afacerea cu care Gigi Becali a făcut primul milion de euro. Povestea basculantei cu bani: “I-am descărcat în curte” 4 E nebunie cu transferul lui Louis Munteanu! Anunţul făcut în Franţa! Neluţu Varga dă lovitura 5 Concurenţă uriaşă pentru Gigi Becali! A fost anunţată oferta de 2.5 milioane de euro 6 Pleacă Daniel Pancu după înfrângerea şoc cu FC Argeş? Anunţul oficial: “S-a simţit”
Citește și