Real Madrid – Chelsea 2-3 | Antonio Rudiger știe unde s-a pierdut calificarea în semifinalele Champions League: ”A fost pe viață și pe moarte pentru noi”
De Dan Roșu
Publicat: 13.04.2022, 8:32
Real Madrid – Chelsea 2-3. Chelsea a avut-o în mână pe Real Madrid, după ce a condus cu 3-0 pe Santiago Bernabeu, dar clasa lui Luka Modric și Karim Benzema a făcut diferența. În prelungiri, Chelsea a părut amorțită și galacticii vor juca semifinalele din acest sezon de Champions League.
”Lucrul pozitiv este că nu ne-am dat bătuți. Nu multe echipe pot veni aici și domina așa cum am făcut-o noi. A fost pe viață și pe moarte pentru noi. În dublă manșă, aceste greșeli te costă.
Înaintea meciului, nimeni nu credea că putem conduce cu 3-0. Dar, apoi, clasa lor individuală a ieșit la iveală, prin Modric și Benzema, iar acum suntem aici”, a declarat Rudiger, citat de Express.
Real Madrid – Chelsea 2-3 | „S-a văzut magia acestui club”
Real Madrid – Chelsea 2-3. A fost o nebunie de meci pe Santiago Bernabeu, în sferturile de finală ale UEFA Champions League. Jucătorii lui Carlo Ancelotti au fost conduşi cu 3-0 acasă, dar au reuşit o „remontada” miraculoasă. Rodrygo a marcat în minutul 80, imediat după ce a intrat, iar Karim Benzema a dat lovitura în prima repriză de prelungiri.
Starul francez a înscris în minutul 96, din centrarea lui Vinicius, şi a calificat-o pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor. A fost pentru a 10-a oară în ultimele 12 sezoane când „galacticii” ajung în penultimul act al celei mai importante competiţii de pe continent. A fost eliminată chiar deţinătoarea trofeului, Chelsea.
Atacantul de 34 de ani a devenit primul francez care înscrie 12 goluri într-o singură campanie a Champions League. Continuă cursa pentru titlul de golgheter şi poate profita de faptul că Bayern este OUT din Ligă. Robert Lewandowski a marcat pentru a 13-a oară, împotriva lui Villarreal, dar nu îşi mai poate îmbunătăţi cifrele.
Carlo Ancelotti: S-a spus că cluburile din Spania sunt inferioare celor din Anglia
„Am suferit mult. Cred că nu am fost foarte dornici să marcăm pentru că nu aveam nevoie. Am meritat ce s-a întâmplat. La 0-3 ne-am eliberat şi s-a văzut magia acestui stadion, magia acestui club.
S-a spus că cluburile din Spania sunt inferioare celor din Anglia şi iată că două echipe din La Liga sunt în semifinalele Champions League„, a declarat Carlo Ancelotti după Real Madrid – Chelsea 2-3.
- Real Madrid – Chelsea 2-3
- Madrilenii s-au calificat în semifinalele Champions League
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY