Real Madrid – PSG 3-1 | Karim Benzema a marcat un hat-trick fantastic și și-a calificat echipa în sferturile UEFA Champions League

Karim Benzema a făcut show pe Santiago Bernabeu. Starul lui Real Madrid a reușit un hat-trick fantastic în repriza a doua a partidei cu PSG și a întors scorul.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Formația pariziană conducea cu 1-0 după o oră de joc, grație golului marcat de Kylian Mbappe, apoi a intrat în scenă Karim Benzema. Atacantul Realului a restabilit egalitatea în minutul 61, după o greșeală uriașă comisă de Gianluigi Donnarumma.

Au urmat apoi momente incredibile. Benzema a marcat două goluri în minutele 76 și 78 și i-a făcut K.O. pe Lionel Messi și colegii săi. La golul al doilea, francezul a transformat în gol o pasă superbă expediată de Luka Modric.

Benzema a bifat apoi hat-trick-ul, după o nouă eroare uriașă în apărarea PSG-ului. Atacantul Realului a primit o pasă direct de la un adversar, la marginea careului, și a trimis lângă bară.

Real Madrid – PSG 3-1 | Karim Benzema, recorduri fabuloase după hat-trick-ul din UEFA Champions League

În urma reușitelor de pe Santiago Bernabeu, Benzema a devenit al treilea cel mai bun marcator din istoria Realului, cu 309 de goluri. Francezul l-a depășit pe legendarul Alfredo di Stefano.

https://twitter.com/ronaldmorgan_/status/1501675527173775366

La 34 de ani și 80 de zile, Karim Benzema este cel mai în vârstă jucător care bifează un hat-trick în UEFA Champions League.

De asemenea, Karim Benzema a devenit primul jucător care înscrie un hat-trick împotriva lui PSG în fazele eliminatorii ale UEFA Champions League.