Scandal în Brazilia, după ce un membru din staff-ul lui Sampaoli a atacat un jucător: „Laşitatea fizică are prioritate”

De Alex Masgras
Publicat: 30.07.2023, 12:17

Scandal în Brazilia, după ce un membru din staff-ul lui Sampaoli a atacat un jucător

Scandal în Brazilia, după ce un membru din staff-ul lui Sampaoli a atacat un jucător

Pedro, jucătorul lui Flamengo / Profimedia

Scandal în Brazilia, după ce un membru din staff-ul lui Sampaoli a atacat un jucător. Pablo Fernandez, unul dintre preparatorii fizici ai lui Jorge Sampaoli de la Flamengo, l-ar fi lovit cu pumnul în faţă pe atacantul Pedro.

Reclamă

Scandalul a avut loc la finalul partidei dintre Atletico Mineiro şi Flamengo, câştigată de trupa lui Sampaoli cu 2-1, în etapa cu numărul 17 a campionatului brazilian.

Reclamă

Scandal în Brazilia, după ce un membru din staff-ul lui Sampaoli a atacat un jucător: „Laşitatea fizică are prioritate”

Chiar dacă echipa sa a câştigat, Pedro este nemulţumit de statutul său la Flamengo. Deranjat de faptul că nu a fost introdus pe teren, după ce Sampaoli i-a chemat de la încăzire pe Luis Araujo şi Everton Cebolinha, Pedro s-a resemnat şi s-a aşezat pe banca de rezerve.

În acel moment, Pablo Fernandez, preparatorul fizic al celor de la Flamengo, i-a cerut explicaţii atacantului de 26 de ani pentru faptul că nu şi-a continuat încălzirea. În momentul în care Pedro i-a transmis că este tratat cu lipsă de respect, Pablo Fernandez l-ar fi lovit pe atacant cu pumnul în gură, potrivit marca.com.

Lucrurile sunt destul de serioase, deoarece Pedro a mers la secţia de poliţie după meci, înainte de a se întoarce la Rio de Janeiro. Atacantul de 26 de ani a raportat incidentul autorităţilor, după care a fost şi la spital, pentru a fi examinat.

Unul dintre cei mai importanţi jucători ai celor de la Flamengo, fiind şi cel mai bun marcator al echipei în acest an, cu 26 de goluri, Pedro şi-a pierdut postul de titular în momentul în care Jorge Sampaoli a semnat cu formaţia din Brazilia.

Pedro, despre atacul lui Pablo Fernandez: „Într-un mod laș, și fără motiv, am primit un pumn în faţă”

După meciul dintre Atletico Mineiro şi Flamengo, Pedro a postat pe contul său de Twitter un mesaj prin care explica ce s-a întâmplat şi l-a numit laş pe Pablo Fernandez:

„Aș putea fi aici vorbind despre cele câteva minute primite în ultimele jocuri, dar ceea ce s-a întâmplat astăzi este mai grav decât ceea ce se poate întâmpla în teren. Într-un mod laș, și fără motiv, am primit un pumn în faţă de la Pablo Fernandez, membru în stafful tehnic al lui Sampaoli.

Lașitatea fizică are prioritate în faţa lașităţii psihologice cu care m-am confruntat în ultimele săptămâni.Cel care crede că are dreptul să atace o altă persoană nu merită respectul nimănui. Am trecut prin multe încercări grele aici, la Flamengo, dar nimic nu se compară cu ceea ce s-a întâmplat astăzi (n.r. ieri).

Dumnezeu să ierte o persoană care, la mijlocul anului 2023, crede că agresiunea fizică poate rezolva orice problemă. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a învățat să întorc celălalt obraz”, a scris Pedro, pe contul său de Twitter.

În vârstă de 26 de ani, Pedro a debutat în fotbalul mare la Fluminense, după care a urmat transferul din 2019 la Fiorentina. Brazilianul nu a confirmat însă în Serie A şi a fost împrumutat un an mai târziu, la Flamengo. În iarna anului 2021, Flamengo l-a cumpărat pe Pedro de la formaţia din Serie A pentru suma de 14 milioane de euro.

Cotat la 22 de milioane de euro pe transfermarkt.com, Pedro are şi 6 selecţii la naţionala Braziliei pentru care a marcat un gol.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
10:33

VIDEOOttawa Senators – Toronto Maple Laafs 2-6! Mitch Marner, 3 puncte în primul meci al seriei

10:29

Decizia luată de Red Bull după penalizarea cu 5 secunde a lui Max Verstappen, la Marele Premiu al Arabiei Saudite

10:06

Saint Etienne – Lyon, întrerupt 45 de minute. Un arbitru a fost lovit în cap cu un obiect din tribună

9:55

FotoCisotti și Gheorghiță, probleme după victoria cu CFR Cluj! Cum au fost surprinși jucătorii FCSB-ului

9:37

Dan Petrescu, la momentul adevărului! Ce şanse mai are CFR la câştigarea titlului, după 2-3 cu FCSB

9:29

Româncele și-au aflat adversarele de la Madrid! Cîrstea, Begu și Cristian, pe tabloul principal

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis 6 Petrolul şi-a prezentat noul antrenor principal. Revine în fotbalul românesc după 12 anis