Fratele emirului din Qatar a avut o reacţie surprinzătoare, la numai câteva ore după ce Lionel Messi a refuzat să dea mâna cu Pochettino. Miliardarul care are o influenţă uriaşă la vicecampioana Franţei este chiar cel care a anunţat, în premieră, transferul starului argentinian la PSG.
Mauricio Pochettino, ameninţat cu demisia de membrii familiei regale din Qatar
Khalifa Bin Hamad Al Thani nu a stat pe gânduri când a văzut reacţia nervoasă avută de Messi, în momentul în care a fost schimbat. Potrivit mundodeportivo.com, acesta a postat un mesaj, în limba engleză, pe reţelele sociale.
„Londra este un oraş minunat, ar trebui să ştii asta!„, a fost descrierea oferită de şeic la o poză cu Pochettino.
London is a beautiful city..you know that.. pic.twitter.com/u6rluYyuVu
— خلـــيفة بـــن حمـــد آلــ ثانــــــي (@khm_althani) September 19, 2021
Este un semnal de alarmă pentru antrenorul care a locuit o lungă perioadă în capitala Angliei. Tehnicianul în vârstă de 49 de ani a pregătit-o, între 2014 şi 2019, pe Tottenham.
Mauricio Pochettino, prima reacţie după ce a fost lăsat cu mâna întinsă de Lionel Messi
Messi a fost înlocuit cu Hakimi în minutul 76 al derby-ului PSG – Olympique Lyon, la scorul de 1-1. Starul argentinian a părut extrem de nervos pentru că a ajuns la trei meciuri la rând fără gol marcat pentru noua sa echipă.
La conferinţa de presă, Pochettino a încercat să limiteze proporţiile scandalului şi a anunţat motivul pentru care a decis să îl trimită pe bancă pe idolul fanilor.
„Am luat decizia de a-l schimba pe Leo Messi din cauza unei posibile accidentări. Vin jocuri importante şi trebuie să-l protejăm. Acestea sunt deciziile pe care le luăm pentru echipă.
Toată lumea ştie că avem jucători minunaţi, dar eu trebuie să iau deciziile. Uneori poate fi plăcut, alteori nu! După schimbare l-am întrebat pe Messi dacă e bine, deci trebuie să vă calmaţi (n.r. în privinţa scandalului). Avem mult de lucrat, dar e greu când joci la fiecare trei zile„, a declarat Mauricio Pochettino.
- Mauricio Pochettino, avertizat de Khalifa Bin Hamad Al Thani
- Lionel Messi a refuzat să dea mâna cu antrenorul lui PSG
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Și-a scos banii: Mohamed Salah a îngenuncheat de unul singur campioana Galatasaray! Hat-trick de senzație
- Kevin Ciubotaru a spart gheața în Scoția! Românul dorit de FCSB a marcat în duelul cu St. Mirren
- Millwall – West Ham 2-2. Meci nebun în cea mai încrâncenată rivalitate din Anglia. Fanii gazdelor, păcăliţi de „ciocănari”
- Alex Mitriță, record stelar stabilit în China după o nouă prestație de senzație
- Decizie neaşteptată: cu 0 puncte, 0 goluri marcate şi 12 primite, antrenorul a primit prelungirea de contract!

































