Sergio Ramos, unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din istoria fotbalului, ajuns la 40 de ani, ar putea să aibă o revenire de senzaţie la cel mai important nivel. Jucătorul iberic e dorit în Premier League şi au existat deja discuţii concrete pentru transfer.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fost fotbalist la Real Madrid sau PSG, Sergio Ramos părea că a lăsat în urmă cariera de sportiv şi că se concetrează pe treburile din afara terenului, fiind aproape să devină parte din noul acţionariat de la FC Sevilla.

Sergio Ramos ar putea ajunge în Premier League

Totuşi, lucrurile s-au blocat în ultimul moment şi acesta se pare că este în continuare dornic să intre pe teren şi să se dueleze cu adversarii, lăsând pe planul 2 afacerile. Aston Villa este echipa care negociază cu ibericul şi lucrurile ar putea să devină oficiale în curând, notează presa din Regat.

Sursa citată menţionează că este de aşteptat ca vizita medicală să fie făcută zilele viitoare şi noul contract să fie semnat, cu valabilitate până la finalul stagiunii. Important de menţionat că fundaşul central este fără echipă din luna decembrie, când s-a despărţit de mexicanii de la Monterrey, iar câteva săptămâni vor fi necesare pentru a-şi intra în ritm.

Unai Emery, factorul decisiv în afacere?

Tehnicianul celor de la Aston Villa, Unai Emery, ar putea să fie elementul decisiv care îl convinge pe Sergio Ramos să accepte aventura din Premier League. Antrenorul spaniol se cunoaşte cu jucătorul şi informaţiile ar fi că este o apreciere reciprocă între cei doi.

Acum rămâne de văzut şi cum o să se integreze Sergio Ramos în Premier League, în contextul vârstei şi al vitezei de joc care există în întrecerea engleză. Au existat zvonuri în ultimul timp care au vorbit despre o trecere a acestuia în Italia, la Ravenna, formaţie ce tocmai l-a luat pe Ronaldinho şi care e pregătită de Andrea Mandorlini, un nume cunoscut pentru microbiştii români.